Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au reușit să soluționeze un caz de înșelăciune sesizat de un bărbat din comuna Spermezeu. Trei bărbați din județul Galați, cercetați în acest dosar, au fost prinși și reținuți pentru 24 de ore.
”În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal de înșelăciune, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au pus în aplicare 3 mandate de aducere pe numele unor bărbați din Ivești, județul Galați. Toți trei se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, fiind reținuți pentru 24 de ore. Astfel, ieri, 18 decembrie, polițiștii i-au depistat pe raza municipiului Cluj-Napoca și i-au condus la audieri pe doi dintre aceștia, de 31 și 26 de ani. Ulterior, în cursul nopții de 18/19 decembrie, cel de-al treilea a fost depistat pe raza orașului Beclean, a fost oprit în trafic și condus la sediul Poliției pentru audieri. Asupra acestuia din urmă, în urma controlului corporal efectuat, polițiștii au descoperit suma de 6.600 lei și 800 euro, banii fiind ridicați în vederea indisponibilizării”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectortaului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Sursa citată completează că cei trei sunt bănuiți că, la data de 6 octombrie, l-ar fi indus în eroare pe un bărbat de 45 de ani, din localitatea Șesuri Spermezeu-Vale, cu privire la construirea unei cabane pe structură metalică. Păgubitul le-ar fi remis suma de 10.000 lei în scopul achiziționării materialelor necesare începerii lucrărilor, însă cei trei ar fi achiziționat materiale în valoare de aproximativ 1.000 de lei, după care nu au mai putut fi contactați.
Cei trei vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale a acestora.
La acțiuni au participat polițiștii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud și Cluj, iar activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române.