Un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane a avut loc sâmbătă între localitățile Sărățel și Bistrița, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
La fața locului au intervenit polițiștii rutieri din Beclean.
”Din primele verificări efectuate la fața locului, un bărbat de 80 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Sărățel-Bistrița, a intrat în coliziune cu un autoturism care ar fi fost oprit la o trecere la nivel cu calea ferată, la volanul căruia se afla un bărbat de 39 de ani, din Bistrița. Din impact, autoturismul condus de bărbatul de 39 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 37 de ani din Năsăud. Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto de 80 de ani și a unei pasagere din autoturismul condus de bărbatul de 39 de ani”, a transmis Poliția.
Cele două persoane rănite au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii rutieri din Beclean continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.