Trei noi scheme de tratament interferon free, de la 1 septembrie, pentru bolnavii de hepatită cronică virală C

Începând cu data de 1 septembrie,pacienții diagnosticați cu hepatita cronică virală C vor avea la dispoziție trei noi scheme de tratament interferon free. Aceste scheme vor fi disponibile cu 30 de zile mai repede față de termenul prevăzut inițial.

”Cu mai puțin de o lună în urmă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că a finalizat și a încheiat noi contracte cost-volum-rezultat cu trei deținători de autorizații de punere pe piață a tratamentelor fără interferon. Tot atunci au fost inițiate și demersurile necesare pentru includerea condiționată a noilor tratamente fără interferon în lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală” arată instituția, într-un comunicat de presă.

Printr-o decize a Guvernului, aceste tratamente au fost introduse în lista medicamentelor, astfel că, noile contracte vor intra în vigoare de la data de 1 septembrie. Medicii gastroenterologi și infecționiști vor avea acces la trei molecule, dintre care una complet nouă, lucru care va duce la o mai mare varietate a tratamentului la care au acces asigurații.

Angajamentul luat de CNAS, ambiția și efortul depus, în cadrul negocierilor a dus, cu 30 de zile mai devreme față de termenul stabilit inițial, la oferirea a trei variante de tratament pentru un număr de 13.000 pacienți eligibili, din care:

  • 12.100 pacienţi cu fibroză F1, F2, F3 şi F4 (ciroză compensată);
  • 750 pacienţi cu fibroză F4 şi ciroză decompensată;
  • 100 pacienţi cu insuficienţă renală cronică aflaţi în dializă, indiferent de gradul de fibroză;
  • 50 pacienţi cu transplant hepatic, indiferent de gradul de fibroză.

Odată cu creșterea numărului de pacienți eligibili, față de precedentele etape de tratament fără interferon a crescut și numărul de centre pentru tratarea acestor pacienți, ridicând la 13 numărul total. Informații despre orașele unde se regăsesc centrele de tratament pe pagina www.cnas.ro.

Planul de acțiuni al CNAS are în vedere atingerea obiectivelor OMS și UE care urmăresc eradicarea totală a virusul hepatitei C până în anul 2030.

Astfel în 2015-2016 au fost tratați 5.860 de pacienți cu o rată de succes de aproape 99%. Etapa a doua a inclus 12.000 de pacienți eligibili, pentru ca cea mai recentă etapă să vizeze 13.000 de pacienți eligibili, dar cu un spectru mai larg – fibroză tip F1 – F4.

Deja se observă că facem pași spre momentul în care nu va mai trebui să ţinem cont de stadiul fibrozei în acordarea tratamentului fără interferon. România este considerată la ora actuală un exemplu de bună practică pe plan continental în privinţa acţiunilor vizând combaterea infecţiei cu virusul hepatitic C şi reducerea prevalenţei bolii, în acord cu obiectivele OMS şi ale UE. Am reușit să finalizăm aceste noi contracte în condiții mai avantajoase pentru CNAS și implicit pentru pacienți, într-un timp mult mai scurt decât în contractele anterioare” – a declarat președintele CNAS, Răzvan Vulcănescu.

error: Content is protected !!