Doi adulți și un copil, răniți într-un accident produs în orașul Năsăud

Trei persoane, printre care și un minor, au fost rănite, vineri dimineața, într-un accident rutier produs în orașul Năsăud, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Potrivit ISU, accidentul s-a produs în zona Valea Podului, la fața locului fiind direcționați pompierii militari cu mai multe echipaje de intervenție, inclusiv echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.

Trei persoane, un copil în vârstă de aproximativ 6 ani, o femeie și un bărbat, au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ Bistrița-Năsăud și, după stabilizare, au fost transportate la CPU Năsăud pentru investigații medicale suplimentare”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

ACTUALIZARE

Astăzi, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Năsăud au intervenit la un accident produs pe Drumul Național 17C, în Năsăud. La locul evenimentului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani din Salva a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 24 de ani din aceeași localitate. În urma evenimentului rutier, trei persoane au fost rănite necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Testarea cu aparatul etilotest a celor doi șoferi a indicat rezultate negative. Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!