Un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane a avut loc marți dimineața în localitatea Bistrița Bârgăului.
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a direcționat în zonă echipaje de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului.
„Echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului trei victime, dintre care două încarcerate (doi bărbați în vârstă de 18 ani, respectiv 57 de ani). Victimele au fost extrase de către pompierii de la GIS Prundu Bârgăului și predate echipajelor SMURD (terapia intensivă mobilă și prim ajutor). Cei doi bărbați au fost stabilizati, erau conștienți, prezentau multiple leziuni și traumatisme. Au fost evacuați la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri medicale de specialitate. Tot la UPU SMURD Bistrița a fost evacuată și o fată în vârstă de aproximativ 17 ani care a fost găsită în afara autoturismului”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.
Polițiștii efectuează cercetari la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.
ACTUALIZARE
„În această dimineață, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit în localitatea Bistrița Bârgăului la un accident de circulație. Polițiștii au constatat faptul că un autoturism a părăsit partea carosabilă, a acroșat un parapet metalic și s-a răsturnat în curtea unui imobil. În urma accidentului, șoferul de 56 de ani, din Bistrița Bârgăului cât și doi pasageri de 17, respectiv 18 ani, au fost răniți, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Având în vedere starea de sănătate, șoferul nu a putut fi testat, urmând să-i fie recoltate mostre biologice de sânge la spital în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier fiind întocmit un dosar penal, urmând să fie stabilite cauzele și modalitatea producerii evenimentului”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.