Cu prilejul Zilei Mondiale a Educației, sărbătorită anual la data de 5 octombrie, președintele Klaus Iohannis a semnat o serie de decrete de decorare a unor instituții de învățământ din țară, printre care se află și trei colegii din județul Bistrița-Năsăud.
Astfel, în semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția dascălilor la dezvoltarea României prin educație, pentru profesionalismul și dăruirea cu care s-au dedicat misiunii transformatoare a școlii în viața elevului, dar și a comunității, preocupându-se de continua îmbunătățire a actului educațional, președintele Klaus Iohannis a conferit:
- Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer Colegiului Național „Liviu Rebreanu” Bistrița;
- Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor Colegiului Național „George Coșbuc” din Năsăud;
- Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler Colegiului Național „Petru Rareș” din Beclean;
”De Ziua Mondială a Educației, pe care o sărbătorim astăzi, onorăm rolul esențial al tuturor celor care sunt parte a procesului de învățământ în ghidarea tinerilor noștri pe calea cunoașterii și a asumării valorilor pe care se construiește o societate liberă, prosperă și puternică. A te dedica formării unor întregi generații este una dintre cele mai frumoase vocații. Să îi prețuim, așadar, pe cei care deschid minți și formează caractere, fiind ei înșiși modele de urmat elevilor pe care îi educă. La mulți ani tuturor celor care au ales cariera didactică!”, a transmis președintele Klaus Iohannis.
Ceremonia de decorare va avea loc marți, 8 octombrie 2024, ora 17:00, la Palatul Cotroceni.
Conducerea ”Colegiului Național „Liviu Rebreanu” a transmis un mesaj după aflarea veștii: ”Este o onoare pentru Colegiul Național „Liviu Rebreanu” să fie decorat, pentru al doilea an consecutiv, de Excelența Sa, domnul Președinte Klaus Iohannis. Și dacă anul trecut eram decorați cu prilejul Zilei Naționale a României, de această dată evenimentul este asociat Zilei Mondiale a Educației. Este o onoare și o confirmare. O confirmare că aici, la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, în ciuda a ceea ce se spune, încercăm să oferim educație de calitate fiecărui elev. Că avem un corp profesoral de excepție, dedicat misiunii de a genera curiozitate și cunoaștere, un personal didactic auxiliar și nedidactic pe măsură și elevi competitivi, implicați în viața școlii și a comunității. Este o onoare și o responsabilitate. Atunci când obții cea mai înaltă distincție – Meritul pentru Învățământ în grad Mare Ofițer – știi că trebuie să continui urcușul și că nu ai voie să dezamăgești. Că nu poți face rabat de la valorile asociate cu imaginea școlii. Că ai o datorie față de întreaga comunitate. Este o onoare și un context de reflecție. Un bun motiv de a privi în urmă, la toți cei care au contribuit, de-a lungul ultimului secol (dar nu numai), la prestigiul „Liviului”. Și să le spui, tare sau în gând: „Mulțumim”. Ziua Educației este o zi de sărbătoare. La noi, la „Liviu”, cu atât mai mult. Sapere aude!”.
De asemenea, primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, a transmis: ”Azi, de Ziua Mondială a Educației, am primit cea mai importantă veste! Colegiul Național ”Petru Rareș” din Beclean a primit Ordinul Meritul pentru Învățământ în grad de Cavaler, prin Decret prezidențial, în semn de apreciere și recunoștință pentru contribuția dascălilor la dezvoltarea României prin educație, pentru profesionalismul și dăruirea cu care s-au dedicat misiunii transformatoare a școlii în viața elevului, dar și a comunității, preocupându-se de continua îmbunătățire a actului educațional. Felicitări Colegiului Național “Petru Rareș” și tuturor celor care pun educația pe primul loc!”.