Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, două proiecte de lege pentru completarea Codului fiscal, potrivit cărora pentru livrarea lemnelor de foc se va aplica TVA de 5%. În prezent, TVA pentru livrarea lemnelor de foc este 19%.
Printre cei care au votat în favoarea acestor proiecte se numără și deputații PSD Bogdan Ivan și Daniel Suciu.
”Am votat în Camera Deputaților un proiect de lege al cărui inițiator sunt alături de Gabriel Zetea (deputat de Maramureș), prin care va scădea prețul final al lemnului de foc pentru populație, prin reducerea TVA de la 19% la 5%. Această lege nu rezolvă integral problema prețului lemnului de foc. Dar este un prim pas concret pentru un preț mai accesibil pentru mai bine de jumătate din oamenii județului Bistrița-Năsăud”, a deputatul PSD Bogdan Ivan.
La rândul său, deputatul Daniel Suciu a menționat că măsura este benefică mai ales în contextul în care 85% dintre românii din mediul rural se încălzesc cu lemne.
”Este evident pentru toată lumea că atât persoanele fizice, cât și cele juridice întâmpină dificultăți în a își asigura lemnul de foc, mai ales acum cu explozia prețurilor. 45% dintre gospodăriile României încă se încălzesc cu lemne. 85% din românii din mediul rural încă se încălzesc cu lemne. În această jumătate de Românie există școli în care învață copiii noștri. În această jumătate de Românie există și dispensare, și spitale și unități de asistență socială. Practic, acest proiect de lege reduce TVA-ul de la 19% la 5% pentru toate aceste persoane juridice și reduce presiunea enormă pe care și așa o au consiliile locale care nu pot să încheie anul și este o imensă mână de ajutor nu doar pentru autoritățile locale, dar și pentru pacienții din mediul rural, pentru copiii din mediul rural și pentru persoanele defavorizate din mediul rural”, a declarat, în plen, Daniel Suciu.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru cele două proiecte.