În această dimineață, un autocar înmatriculat în județul Bistrița-Năsăud, care aparține Centrului Județean pentru Cultură a derapat pe DJ 153, pe raza județului Mureș, mai exact între localitățile Reghin și Beica.
În autocar se aflau 31 de copii şi şase adulţi. Potrivit Mediafax, nimeni nu a fost rănit, iar pasagerii autocarului au fost preluaţi de două microbuze şi cazaţi la şcoala din localitatea Beica.
”Pentru recuperarea ocupanţilor, la faţa locului au fost trimise două autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mureș” anunță Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş citat de Mediafax.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş a mai anunţat că, pe acelaşi sector de drum, la câteva sute de metri de autocarul derapat în afara părții carosabile, mai există un autotren aflat în aceeași situație.
Cel mai probabil, ambele accidente s-au produs din cauza vremii nefavorabile și a faptului că drumul este alunecos.
ACTUALIZARE
Potrivit reprezentanților Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, toate persoanele din autocar sunt din Bistrița-Năsăud. Autocarul a pornit la drum în această dimineață, de la Bistrița și în el se aflau copii care fac parte din corul Liceului de Muzică Tudor Jarda și care urmau să participe la un concurs. Din fericire nimeni nu a fost rănit. Autocarul nu a fost grav avariat și există posibilitatea ca acesta să își continue drumul după ce va fi repus pe carosabil.
SURSA FOTO: Mediafax