Un bărbat din localitatea Silivașu de Câmpie a fost transportat la spital cu multiple răni după ce a fost accidentat de un tractor.
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, conform primelor date, ”pe drumul național 16, în localitatea Silivașu de Câmpie, un bărbat în vârstă de 79 de ani, din localitate, care se deplasa pe marginea drumului, în calitate de pieton, a fost acroșat și accidentat de un tractor. Autovehiculul era condus de un bărbat de 35 de ani, din localitate și se deplasa pe aceeași direcție de mers, respectiv spre Reghin”.
Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul soferului și de 0,19mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton.
În urma accidentului pietonul a fost rănit, acesta primind asistență medicală din partea unui echipaj SMURD de prim ajutor de la Punctul de Lucru Lechința. ”Pacientul prezintă multiple plăgi (membru inferior stâng, membru superior stâng, arcada stângă) și o fractură închisă membru inferior stâng. A fost stabilizat și a început transferul spre Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Bistrița”, au declarat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.