Misiuni dificile pentru echipajele de intervenție în caz de urgență din Bistrița-Năsăud. După ce salvatorii au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut pe DN 17, în zona pasarelei de la Beclean, un alt apel la numărul 112 anunța producerea unui incendiu în localitatea Jelna.
Flăcările au cuprins acoperișul unei case și s-au extins și la o anexă, iar pompierii bistrițeni au intervenit cu autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru a lichida incendiul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Marius Rus, în urma incendiului a rezultat și o victimă, fiind vorba despre un bărbat care s-a ales cu arsuri pe aproximativ 15% din suprafața corpului.
Acesta a primit asistență medicală din partea echipajelor care au intervenit la fața locului și a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru îngrijiri de specialitate.
Pompierii bistrițeni continuă cercetările pentru a stabili cauzele care au dus la producerea incendiului.
ACTUALIZARE
Agoniseala de o viață a unei familii din localitatea Jelna a ars în incendiul devastator izbucnit în această dimineață.
Din cauza vântului, flăcările au s-au extins cu repeziciune și au cuprins, în primă fază, acoperișul casei în care locuia familia, după care s-au extins și la anexe și la un autoturism din curtea locuinței. De asemenea, mai multe animale nu au putut fi salvate.
Șapte suflete, printre care cinci copilași, au rămas fără acoperiș deasupra capului.