Un centru modern de natație va fi construit la Bistrița, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, a anunțat joi, într-o ședință a Consiliului Local, primarul Ioan Turc.
Edilul Bistriței a afirmat că valoarea totală a investiției este estimată la circa 170 de milioane de lei și spune că noul centru va cuprinde bazine de înot, centru SPA, sală de conferințe. Investiția se va realiza în zona Dealul Cocoș, pe amplasamentul pe care vechea administrație intenționa să amenajeze un aquapark.
”Mă bucur enorm pentru faptul că specialiștii CNI s-au mișcat foarte repede. (…) Mi s-a prezentat deja un concept cu privire la viitorul centru olimpic de natație de la Bistrița, care va avea bazin de dimensiuni olimpice, bazin de antrenament, sală de SPA, sală de conferințe. Va fi cel mai modern centru de natație din România. El va costa undeva la 170 de milioane de lei. Noi urmează să transmitem terenul către CNI. Sunt niște proceduri pe care trebuie să le urmăm înainte, având în vedere că terenul se transmite cu sarcini pentru că a făcut obiectul unui început de investiție pentru un aquapark care ar fi urmat să fie finanțat exclusiv din bugetul local al municipiului Bistrița. Valoarea proiectului este de circa 40 de milioane de lei, iar ținând cont că proiectul este vechi de câțiva ani, prin actualizare am ajunge la un cost dublu. Nu ne permitem să finanțăm așa ceva. Acesta este și motivul pentru care am recurs la schimbare de soluție și facem un centru acolo. (…) Totuși, pentru a nu se pierde banii care s-au investit până acum, pentru că acolo s-a săpat și s-a consolidat terenul pe o anumită zonă, tot perimetrul pe care s-a lucrat v-a fi prins în investiția pe care vrem să o demarăm”, a explicat primarul Ioan Turc.
Întrebat când ar putea deveni realitate un astfel de proiect, edilul a răspuns: ”Din punctul meu de vedere, lucrările vor începe anul viitor. Anul acesta facem studiu de fezabilitate, anul viitor proiectul tehnic cu execuție lucrări. Undeva la orizontul a doi ani de zile, lucrarea poate fi finalizată. Nu va fi un proiect tip, ci va fi un proiect personalizat, adaptat la zonă și la municipiul Bistrița”.