Un examinator auto din Bistrița-Năsăud a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni de corupţie, informează Direcția Generală Anticorupție (DGA). Pe lângă acesta, în același dosar a mai fost condamnată încă o persoană fără calitate specială.
”La data de 10.02.2021, Curtea de Apel Cluj a dispus condamnarea unei persoane, agent de poliţie (examinator auto) în cadrul SPCRPCÎV Bistriţa Năsăud, la data comiterii faptelor, la pedeapsa de 2 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare sub supraveghere si 4 ani pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În fapt, în perioada 2012-2015, având funcţia mai sus menţionată, agentul de poliţie examinator auto a pretins şi primit, cu titlu de mită, diverse sume de bani, produse cosmetice, precum şi aplicarea unor reduceri sub forma unor discount-uri pentru lucrări de tâmplărie (obiecte de mobilier şi obiecte decorative din lemn), de la mai multe persoane interesate în promovarea probei practice pentru obţinerea permisului de conducere”, se arată într-un comunicat de presă al DGA.
Prin aceeaşi decizie, s-a dispus condamnarea unui al doilea inculpat, persoană fără calitate specială, la pedeapsa de 3 ani, 6 luni şi 20 de zile, cu executare în regim de detenţie, şi 4 ani pedeapsă complementară
”În fapt, inculpatul a pretins şi primit, la intervale diferite de timp (5 acte materiale 2014-2015), de la 5 persoane interesate în promovarea probei practice pentru obţinerea permisului de conducere, diferite sume de bani în valută, precum şi bunuri, susţinând că va interveni pe lângă agentul de poliţie din cadrul SPCRPCÎV Bistriţa Năsăud pentru obţinerea permisului de conducere”, mai arată DGA.