Miercuri dimineața, la Beclean vor începe lucrările de demolare a unui fost punct termic din oraș. Clădirea, aflată în stadiu avansat de degradare, va fi dărâmată, în locul ei urmând să fie construit un bloc social cu 12 apartamente.
Contractul privind execuția lucrărilor la noul bloc social a fost semnat la începutul acestui an, iar compania care le va executa va începe de mâine activitatea. Primăria Beclean precizează că lucrările vor începe prin demolarea fostului punct termic, astfel că riveranii sunt rugați să nu parcheze în zonă, pentru a permite utilajelor să își desfășoare în condiții normale activitatea.
În ceea ce privește blocul social care va fi construit pe locul fostului punct termic de pe strada Dobrogeanu Gherea, finanțarea este asigurată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Investiția finanțată prin PNDL se ridică la 2,5 milioane de lei.
Blocul social va avea 12 unități locative și, în plus, proiectul prevede și amenajarea spațiilor carosabile, trotuarelor, locurilor de parcare, spațiilor verzi și a aleilor pietonale.
FOTO: Știri din Beclean
Si la acest capitol primarul Nicolae Moldovan o ia inaintea lu Cretu cel destept din b-ta. Ei stiu sa dea o destinatie anume locului. Si la noi in mun Primaria are in proprietate 24 de puncte termice dezafectate unde dorm oamenii strazii, matele comunitare si sobolanii . Cu totii traiesc in Bistrita Europeana ! HUUUUU ! …..FELICITARI BECLEAN !