Un ofițer și șapte subofițeri din cadrul ISU Bistrița – Năsăud participă la o misiune în Franța

România a trimis în Franța 40 de pompieri specializați în stins incendii de pădure, printre aceștia numărându-se și un ofițer și șapte subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

”În perioada 1 – 31 iulie, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu un modul național specializat de stins incendii de pădure la un program de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților franceze în gestionarea acestui tip de risc. Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante”, precizează ISU Bistrița-Năsăud.

Activarea si operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Franței, în locațiile stabilite de partenerii francezi.

Primul contingent, care însumează 40 de pompieri și 8 mijloace tehnice (3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure (3000 l), 1 cisternă (30.000 l), 1 autospecială de stingere cu capacitate mare (10.000 l), 2 autospeciale de primă intervenție și comandă și 1 microbuz), a început deplasarea astăzi, 28 iunie, pe ruta Arad – Budapesta – Maribor – Ljublijana – Padova  – Piacenza – Nice – Montpelier – Sainte-Marie-la-Mer.

Suplimentarea tehnicii și a personalului de intervenție va fi realizată în funcție de dinamica situațiilor înregistate în teren, la solicitarea autorităților franceze, prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

Schimbarea efectivelor se va realiza în data de 16 iulie, urmând ca alți 40 de pompieri să înlocuiască personalul.

La plecarea contingentului format din pompieri salvatori în Franța a participat reprezentantul comenzii IGSU, prim-adjunct al inspectorului general, colonel dr.ing. Constantin Florea.

Programul de asistenţă este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile franceze, după incendiile înregistrate în cursul anilor trecuți.

Pe baza programului pilot de pre-poziționare organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO) în 2022 și disponibilității declarate de DG ECHO de a sprijini și în 2024 pre-poziționarea de module specializate de stins incendii de pădure în țările afectate în trecut de incendii în perioada de vară, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în calitatea sa de punct național de contact, a primit, în data de 27.05.2024, solicitarea autorităților franceze de a pre-poziționa module specializate în stingerea incendiilor de pădure în luna iulie a acestui an. Această solicitare a fost transmisă către IGSU prin Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS.

𝗜𝗡𝗙𝗢𝗥𝗠𝗔𝗧̦𝗜𝗜 𝗠𝗜𝗦𝗜𝗨𝗡𝗘 𝗙𝗥𝗔𝗡𝗧̦𝗔 𝟮𝟬𝟮𝟯

În vara anului 2023, prin activarea Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, în sprijinul autorităților franceze și protecția comunităților afectate.

Astfel, în perioada 30 iulie – 02 septembrie 2023, un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure a fost dislocat în Franța pentru susținerea misiunilor din zonele puternic afectate de incendii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!