Un prim pas pentru impozitarea pensiilor speciale a fost făcut în Senat

 

 

Impozitarea pensiilor speciale a făcut un prim pas, proiectul fiind adoptat în Senat cu 76 voturi pentru și 16 abțineri.

Propunerea legislativă a fost iniţiată de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, și vizează impozitarea pensiilor speciale de peste 7.000 de lei. Astfel, potrivit propunerii, pensiile speciale cuprinse între 7.000 şi 10.000 de lei ar urma să fie impozitate cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei cu 50%. Impactul pentru anul viitor în urma aplicării unei astfel de măsuri ar fi de aproximativ jumătate de miliard de lei.

Proiectul urmează să fie dezbătut și în Camera Deputaților, care e for decizional.

În total, în România se plătesc, anual, aproape 160.000 de pensii speciale, dintre care aproximativ 9.000 sunt pensii de serviciu. Însă nu toate sunt vizate de impozitare, întrucât unele se află sub plafonul de 7.000 de lei. În expunerea de motive a proiectului se arată că ”în stabilirea plafonului de 7.000 de lei peste care se propune taxarea pensiilor s-au folosit studii recente făcute de Academia Română, fiind avute în vedere şi cerinţele de convergenţă a veniturilor prezentate în raportul de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro”. 

În categoria pensiilor speciale sunt încadrate, generic, pensiile militare și pensiile de serviciu.
De pensii militare beneficiază cei care au fost încadrați la MApN, MAI și SRI.

De pensii de serviciu beneficiază cei care au fost:

  • procurori, judecători;
  • personal aeronautic;
  • personal auxiliar în instanțe judecătorești și parchete;
  • funcționari publici parlamentari;
  • diplomați;
  • auditori publici externi ai Curții de Conturi;
  • deputați și senatori.

Pensiile speciale se plătesc din bugetele MAI, MApN și SRI (pensiile militare), Ministerului Muncii (pensiile de serviciu) și Parlamentului (indemnizațiile senatorilor și deputaților).

La nivelului Bistrița-Năsăud, la finele anului 2017 erau în plată un număr de 3.926 indemnizaţii prevăzute de legi speciale, așa cum Ziar de Bistrița a mai prezentat AICI.

One comment

  1. Balan Marius-ecologist PV

    GOLANILOR !!! Retrageti-le de tot ca si GRECIA !

error: Content is protected !!