Un tânăr de 25 de ani din localitatea Strâmba, comuna Josenii Bîrgăului, este cercetat de polițiștii bistrițeni pentru că ar fi furat 200 de litri de motorină dintr-un utilaj aparținând unei societăți comerciale.
”În cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă înregistrată inițial cu autor necunoscut, polițiștii Postului de Poliție Josenii Bîrgăului au identificat un tânăr, de 25 ani, din Strîmba, bănuit de comiterea faptei. Tânărul este cercetat pentru faptul că, în cursul lunilor iunie și iulie, ar fi sustras 200 litri de motorină dintr-un utilaj, aparținând unei societăți comerciale de pe raza comunei” arată purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.
Prejudiciul cauzat în acest caz este de aproximativ 1.200 lei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracționale.