Un tânăr de doar 18 ani, din Beclean, a fost depistat și reținut de polițiști, la scurt timp după ce ar fi furat o mașină pe care ar fi condus-o fără permis. În plus, acesta a fost implicat și într-un accident rutier.
”În această dimineață, polițiștii din Beclean au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 18 ani, pe care-l cercetează pentru conducere fără permis și furt în scop de folosință. Azi-noapte, în jurul orei 02.00, polițiștii au intervenit ca urmare a sesizării, prin 112, a unui accident rutier pe drumul național 17. La fața locului nu se afla nicio persoană, fiind găsită o mașină avariată, înmatriculată în județul Bihor, răsturnată în afara părții carosabile. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au depistat pe conducătorul auto în localitatea Șintereag și l-au identificat ca fiind un tânăr de 18 ani, din Beclean. Au mai stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere și ar fi sustras autoturismul în cauză. Totodată, ar fi condus autoturismul pe direcția Beclean-Bistrița, iar în localitatea Șintereag ar fi acroșat un camion care circula din sens opus, și-ar fi continuat deplasarea, iar la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
Tânărul se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, iar în cursul acestei zile va fi prezentat instanței, cu propunere de arestare preventiva. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.