Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) dezvoltă un nou program academic în Psihologie-Ştiinţă cognitivă (Psychology-Cognitive science), care este planificat din anul universitar 2022-2023, la nivel de licenţă, doar în limba engleză.
Ştiinţa cognitivă reprezintă un demers interdisciplinar complex care a revoluţionat cunoaşterea umană începând cu mijlocul secolului XX, devenind în timp o specialitate fundamentală a psihologiei moderne. Mutarea s-a produs în timp, de la focalizarea iniţială pe cercetare ştiinţifică multi/inter/transdisciplinară, până la a deveni o specializare de sine stătătoare, organizată iniţial educaţional mai ales la nivel de master/doctorat/postdoctorat, dezvoltată apoi mai mult, ca specializare cu implicaţii practice şi/sau ca un cadru general de pregătire ştiinţifică, organizată astăzi educaţional şi la nivel de licenţă.
„Programul, organizat de Departamentele de Psihologie, respectiv, Psihologie clinică şi psihoterapie, are ca misiune centrală o formare iniţială de înaltă calitate a viitorilor specialişti din domeniul psihologiei şi al ştiinţelor cognitive conexe (neuroştiinte cognitive, informatică, lingvistică cognitivă, logică şi epistemologie). Ca obiectiv specific, programul îşi propune să asigure o pregătire interdisciplinară robustă, care să faciliteze înţelegerea şi operarea cu cunoştinte fundamentale specifice psihologiei şi ştiinţelor cognitive, în vederea valorificării lor în contexte ştiintific-investigative şi practic-aplicative”, declară decanul Facultatii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul UBB, prof. univ. dr. Adrian Opre.
La rândul său, rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, subliniază că „psihologia clujeană a fost, de la fondarea din 1919, una profund ştiinţifică/experimentală, iar după Revoluţia din 1989 a fost organizată dominant în paradigma „cognitivă”, pe acelaşi fond ştiinţific/experimental. Programele noastre doctorale şi masterale sunt de ani buni organizate „cognitiv-experimental”, lucru care a poziţionat psihologia clujeană prima şi singura din ţară şi în top 500 la nivel internaţional (în psihologie şi/sau în psihologie şi ştiinţe cognitive). Acest program extins acum la nivel de licenţă ne permite: (1) să integrăm mai bine expertiza existentă la nivelul UBB (psihologie, informatică, filosofie, lingvistică, biologie etc.) şi să colaborăm mai strâns la nivel naţional (cu colegii din Academia Română şi din Universitatea din Bucureşti – care au pornit, la rândul lor, un astfel de program la nivel de licenţă), (2) să pregătim specialişti cu o pregătire ştiinţifică mai integrativă, capabili să abordeze probleme teoretice şi/sau practice complexe şi/sau să se superspecializeze prin programe de master/doctorat, în cunoştinţă de cauză, la nivel de vârf (ex. ştiinte cognitive clinice, inteligenţă artificială, neuroştiinţe cognitive, lingvistică computaţională, filosofia minţii etc.) şi (3) să constituim o platformă competitivă de internaţionalizare a UBB. Extinderea de la nivel de „graduate” la „undergraduate” a pregătirii în ştiinţe cognitive corespunde unor tendinţe recente similare la nivel internaţional. În plus, acest demers se completează perfect cu Institutul BrainQ, dedicat neuroştiinţelor cognitive (https://news.ubbcluj.ro/brainq-inspire-ubb-dezvoltari-de-anvergura-internationala-in-neurostiinte-cognitive-si-imagistica-de-rezonanta-magnetica-irm-in-cadrul-scolii-academice-de-sanatate-a-ubb/), într-o integrare adecvată a educaţiei, cercetării ştiinţifice şi relaţiei cu mediul socio-economic„.
UBB este universitatea cu tradiţia academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din ţară (cu peste 55.000 de oameni, din 15 localităţi şi 11 judeţe). De la fondare, UBB face parte din galeria universităţilor de prestigiu şi de referinţă din România, de şase ani aflându-se pe prima poziţie în ţară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaţionale majore ale universităţilor.
În plus, de mai mulţi ani UBB ocupă primele poziţii în ţară în rankingurile internaţionale globale şi pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universităţi ale lumii, cu o infrastructură academică avansată (ex. unităţi CDI integrate în reţele europene, laboratoare didactice modernizate şi integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.). Recent (2021), în urma auditului internaţional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate „world-class” (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizaţia unora din cele mai prestigioase universităţi europene „world-class/research-intensive”, iar din 2021 este parte a alianţei universităţilor europene EUTOPIA.