Valoarea lucrărilor la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” este aproape dublă față de cea aprobată inițial, potrivit datelor prezentate vineri, într-o conferință de presă, de secretarul de stat Monica Săsărman de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Monica Săsărman a anunțat că, recent, Compania Națională de Investiții, instituție care gestionează acest proiect, a aprobat lucrări suplimentare la această unitate de învățământ de circa 15 milioane de lei cu TVA.
”În luna iulie s-a demarat procedura de achiziție publică pentru lucrări suplimentare la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, cu o valoare de circa 12 milioane de lei fără TVA, circa 15 milioane de lei cu tot cu TVA. M-am informat cu privire la aceste lucrări suplimentare necesare și am solicitat date Companiei Naționale de Investiții. CNI mi-a comunicat că ar fi vorba despre următoarele lucrări suplimentare: reparații structurale locale la planșee și grinzi, desfaceri, curățare, armare, cofrare, turnare beton, ridicare a cotei de calcare și finisarea coridoarelor, polistiren, șape, uniformizarea cotei de calcare în sălile de clasă, realizarea de tavane din gips-carton rezistente la foc, conform reglementărilor ISU, realizarea pardoselilor din lemn masiv, conform cerințelor beneficiarului, refacere tavan la sala festivă, adică o reconstituire totală a tavanului, restaurare, reparații elemente decorative la pereți și tavane, suprafețele deteriorate fiind mai extinse decât cele estimate inițial, lucrări la pardoseală și treptele scării holului de acces, realizare tencuieli, intervenții la capacele coșurilor de aerisire, modificări instalații sanitare în băi, realizare sistem de iluminat conform tehnologiei actuale, dotare laboratoare sau săli de clasă, dotări IT conform tehnologiei actuale”, a spus Monica Săsărman.
Secretarul de stat a explicat că, potrivit datelor comunicate de Compania Națională de Investiții, contractul pentru reabilitarea Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița a fost semnat în anul 2020, cu o valoare inițială de 37,9 milioane lei cu tot cu TVA.
”Acest contract a fost adiționat și în urma adiționărilor a ajuns la o valoare de 57.560.400 lei cu TVA, din care 13.594.792 lei cu TVA au reprezentat ajustări. Și mai avem acum aceste lucrări suplimentare de circa 15.422.429 lei cu tot cu TVA”, a completat Monica Săsărman.
Așa se face că valoarea lucrărilor aproape că s-a dublat față de cea inițială, de la 37,9 milioane de lei la peste 70 de milioane de lei.
”Este o investiție care trebuie finalizată pentru că există mari nemulțumiri atât din partea părinților și elevilor, cât și cadrelor didactice cu privire la ritmul în care s-au derulat lucrările. Acest obiectiv de investiții a fost finanțat prin CNI, iar în momentul în care va fi auditat se va putea verifica tot ceea ce s-a întâmplat și s-a realizat aici. Evident că acest obiectiv de investiții, ca multe altele, o să fie verificat de forurile abilitate, iar în situația se va considera că există anumite chestiuni care nu corespund, vor fi îndreptate și acestea”, a adăugat Monica Săsărman.