Un bărbat de 27 de ani din Maieru a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, el fiind bănuit că ar fi încălcat un ordin de protecție emis de oamenii legii împotriva sa, precum și măsurile dispuse prin acest ordin, potrivit buletinului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
”În fapt, în seara de 20 iulie, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bătrân a fost agresat de nepotul său. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 88 de ani din Maieru și au solicitat prezența unui echipaj medical, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Totodată, din verificările efectuate a reieșit faptul că bătrânul ar fi fost agresat, în repetate rânduri, de nepotul său, un bărbat de 27 de ani din Maieru. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru violență în familie. De asemenea, în seara de 20 iulie, împotriva tânărului de 27 de ani a fost emis ordin de protecție provizoriu”, se arată în buletinul Poliției.
Ulterior, în dimineața de 21 iulie, în cadrul verificărilor efectuate, polițiștii l-au depistat pe tânărul de 27 de ani la domiciliul bătrânului, deși avea obligația să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de acesta. Cu privire la cele constatate, polițiștii s-au sesizat pentru comiterea infracțiunii de încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
În aceeași zi, în urma probelor administrate în cadrul dosarului penal întocmit, polițiștii au dispus reținerea tânărului bănui de comiterea faptelor.
În prezent, acesta se află în arestul IPJ Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 7 Politie Rurală Sângeorz-Băi.