Starea de sănătate a sportivului Dani Borgovan este ameliorată, anunță managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany.
”Tânărul antrenor de box a fost transferat din Secția ATI la Neurochirurgie. Starea de sănătate a antrenorului de box în vârstă de 30 de ani, care a fost adus în noaptea de 20/21 octombrie în stare critică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, este ameliorată. Pacientul este stabil hemodinamic și respirator, este conștient, cooperant, vorbește în propoziții scurte, se mobilizează și în cursul zilei de astăzi a fost transferat din Secția ATI în Secția Chirurgie generală, specialitatea Neurochirurgie, unde va continua supravegherea, tratamentul de specialitate și recuperarea medicală”, a precizat, luni, Gabriel Lazany.
În noaptea de 20 spre 21 octombrie, sportivul Dani Borgovan, în vârstă de 30 de ani, a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, în urma unui incident petrecut pe scările unui bloc de pe strada Solomon Haliță. În ultimele săptămâni, la Bistrița au avut loc proteste, familia solicitând autorităților competente să facă lumină în acest caz. În prezent, doi tineri sunt arestați preventiv în acest caz.