Vineri, 16 martie 2018, a fost încheiat noul Contract Colectiv de Muncă între reprezentanții Rombat și cei ai Sindicatului Rombat după numai 4 zile de negocieri.
Rezultatele negocierilor intră în vigoare cu data de 01 martie 2018 și au ca principale puncte următoarele:
1. Creșterea salariilor brute cu 6%;
2. Sporul de vechime si sporul de încurajare pentru personalul muncitor, în valoare de 22%, se includ în salariul tarifar.
”Pe lângă acestea, au mai fost stabilite o serie de alte beneficii cum ar fi: plata integrală a valorii abonamentului de transport, creșterea sumei de reducere pentru biletele de odihnă, majorarea valorii primelor de Ziua Rombat si Ziua Angajatului etc” anunță reprezentanții companiei Rombat.
Acordul s-a semnat la Bistrița, în prezența membrilor Consliului de Administrație Rombat și cei ai Comitetului Sindicatului Rombat. Prin acest nou acord, Rombat demonstrează încă o dată atât grija deosebită pe care o are pentru angajații săi, cât și preocuparea pentru îmbunătățirea continuă a condițiilor de muncă în vederea menținerii unui mediu de lucru motivant și atrăgător.
ROMBAT este parte a grupului sud-african METAIR Investments Limited, al treilea producător de pe piața de baterii din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.