Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a anunțat lansarea Programului Prima Casă 2018, după ce Ministerul Finanţelor Publice a dat acordul pentru distribuirea plafonului de 2 miliarde de lei.
În premieră, în acest an alocarea plafonului total între finanţatorii participanţi în Programul Prima Casă a fost realizată cu aplicarea criteriilor şi procedurii de evaluare a activităţii desfăşurate de finanţatori în anul 2017, în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de fiecare finanţator în totalul garanţiilor acordate în cadrul programului în anul precedent. Se asigură astfel implementarea unui criteriu calitativ, de optimizare a procesului de accesare a programului de către beneficiari.
„De-a lungul celor zece ani de derulare, Programul Prima Casă a fost adaptat gradual la tendinţele pieţei şi la nevoile consumatorilor, dovedindu-se astfel unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale. Dintr-o perspectivă socială, Programul Prima Casă a extins accesul la creditul ipotecar către segmentul persoanelor tinere, cu vârste până în 35 de ani, cu efect direct în crearea unei premize de stabilitate pentru tânăra generaţie. Pentru a veni în întâmpinarea beneficiarilor, FNGCIMM a demarat în cursul anului trecut implementarea unor proiecte destinate simplificării procesului de analiză şi facilitării accesului la informaţii direct din site-ul instituţiei” a declarat Alexandru Petrescu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.
Lista băncilor de unde veți putea obține credit
Programul Prima Casă 2018 va fi derulat prin intermediul a 15 bănci finanţatoare : Bancpost, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, CEC Bank, Credit Agricole Bank România, Garanţi Bank, ING Bank, Leumi Bank România, Marfin Bank, OTP Bank România, Piraeus Bank, Raifeissen Bank, Banca Românească, Banca Transilvania, Unicredit Bank.
Nouă strategie de alocare a plafoanelor se aliniază cu reducerea graduală a intervenţiei statului în procesul de creditare ipotecara prin garantare, anunţată prin Strategia Programului Prima Casă 2017-2020, în contextul dezvoltării pieţei creditului ipotecar şi a creşterii accesului populaţiei la produsele standard ale băncilor.
De la lansarea programului ”Prima casă”, în 2009, până la sfârșitul lunii noiembrie 2017, au fost acordate 238.305 garanții și promisiuni de garantare, în valoare totală de 20,78 mld. lei.
În 2017, până la sfârșitul lunii noiembrie, au fost acordate 23.437 garanții, în valoare totală de 2,048 mld. lei, precum și 8.910 promisiuni de garantare, în valoare totală de 1,002 mld. lei.
Sursa foto: www.informateca.ro