Casa Națională de Asigurări de Sănătate dă o veste bună pacienţilor care suferă de cancer de prostată metastatic şi care anterior au urmat tratament chimioterapic.
Potrivit CNAS, o noua moleculă, CABAZITAXELUM, a fost introdusă condiţionat, în baza unui contract cost volum, pe lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii incluşi în programele naţionale de sănătate cu scop curativ, în tratamentul ambulatoriu şi spitalicesc.
Începand cu data de 1 septembrie 2018, tratamentul cu acest medicament poate fi prescris şi administrat în unitatile sanitare prin care se derulează Programul Naţional de Oncologie, pentru pacienţii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate din protocolul terapeutic, elaborat de comisiile de specialitate ale Ministerul Sănătăţii .