Avansează lucrările la noua parcare etajată de pe strada Ion Minulescu din municipiul Bistrița, spune primarul Ioan Turc.
”Lucrurile evoluează bine pe șantierul parcării etajate de pe strada Ion Minulescu. Se toarnă pereții exteriori ai parcării, urmează să fie turnată șapa de la subsol și să fie turnată placa peste parter. Știu, oamenii au nevoie de locuri de parcare, de aceea am inițiat un proces de construire de parcări în întreg orașul. Am identificat terenuri, am dat drumul la studii de fezabilitate, proiecte tehnice, am contractat lucrări și în acest moment avem șantiere deschise. Vom continua acest proces astfel încât oamenii să aibă o situație mai relaxată din punct de vedere al locurilor de parcare”, a precizat primarul Ioan Turc.
Noua parcare de pe strada Ion Minulescu va avea regim de înălțime demisol plus parter și va veni în sprijinul celor care locuiesc în acest areal cu deficit de locuri de parcare.
Prin realizarea noului obiectiv se va asigura un număr de 88 locuri de parcare (incluzând și amenajarea unor locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități), care să deservească parcarea autovehiculelor rezidenților și vizitatorilor ocazionali. Aici va exista și o stație cu două posturi de încărcare pentru autovehicule electrice.
Suprafața totală a terenului pe care se intervine este de 1.800 metri pătrați și va include amenajarea cu spații verzi, alei pietonale, corpuri de iluminat și mobilier urban.
Parcarea propriu-zisă va avea suprafața construită la sol de 1.028,8 metri pătrați.
Investiție aparține municipalității și se ridică la suma de 5,7 milioane lei.