Prefectul judeţului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, s-a arătat din nou îngrijorat de situația privind consumul de droguri de la nivelul județului și a precizat că a rămas dezamăgit de faptul că până acum nu au fost luate măsuri clare pentru prevenirea și combatarea acestui fenomen, cu toate că la nivelul județului era înființată o comisie care să se ocupe de acest subiect sensibil. Potrivit prefectului, comisia a avut o singură întâlnire pe parcursul anului trecut, motiv pentru care Stelian Dolha a anunțat că o va desființa. În plus, în perioada următoare prefectul a mai precizat că va înființa un grup de lucru și că intenționează să lanseze un concurs de idei destinat tinerilor, pe care îi îndeamnă să participe pentru că la finalul acestuia se vor acorda și premii substanțiale. Tema principală a concursului este prevenirea consumului de droguri.
”În subordinea prefectului era constituită o comisie de vreo 30 și ceva de oameni care s-a întâlnit o singură dată în 2019 și care avea elaborat un plan antidrog pe perioada 2017 – 2020, cu alte cuvinte planuri pe hârtie, nimic mai mult. Tot în coordonarea prefectului județului Bistrița-Năsăud este și Centrul de Consiliere Antidrog, care are 3 angajați, 3 bugetari și care, în momentul în care le-am cerut un material, pe o coală A4 mi-au scris câteva probleme pe care ei le-au găsit, legat de clasa a 7-a, a 8-a, dar mie mi se părea firesc să avem deja un telefon verde în județ, la care să răspundă cineva în permanență. Atunci mi-am dat seama că noi nu prea avem mare lucru în județul Bistrița-Năsăud pentru că mi-au dat un telefon verde național și atât, deși există acest centru de consiliere antidrog. Singurii care mi s-au părut că au fost eficienți și care și-au dat seama de cât de gravă este această problemă în județul Bistrița-Năsăud, adică au văzut fața hidoasă a acestei probleme, au fost cei de la Serviciul de Criminalitate Organizată. Ei au recunoscut că se consumă droguri la petrecerile tinerilor, se consumă droguri în liceele noastre și e o problemă mare pe care am ascuns-o prea mult și de prea multă vreme”, a declarat Stelian Dolha.
Desființează comisia și înființează un grup de lucru
În acest context, prefectul a spus că va desființa comisia din subordinea sa și va înființa un grup de lucru din care vor face parte reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, al Poliţiei, ai Centrului de Consiliere Antidrog, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională.
https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/2760705247346387/
Amplă campanie antidrog în Bistrița-Năsăud
Totodată, prefectul a mai adăugat că va demara o amplă campanie antidrog în Bistrița-Năsăud, motiv pentru care face apel la tineri, pentru că va fi o ”altfel” de campanie – a ”tinerilor pentru tineri”.
”Lansez acest proiect pe care o să îl facă tinerii pentru tineri. Cu alte cuvinte, concurs de idei, cu premii. (…) Pliantele și afișele vor fi tipărite și vor fi gândite ca si grafică și structură de către tineri pentru tineri. Așa putem penetra, așa putem ajunge la ei. Nu le facem noi, adulții, mesaje pentru ei. Nu au avut niciun efect și alea care s-au dat. Trebuie să schimbăm această abordare. Ca să ajungă la ei, trebuie să plece de la ei”, a mai precizat Stelian Dolha.
Prefectul a completat că la finalul concursului de idei vor fi acordate 3 premii: premiul I – 3.000 de lei, premiul II – 2.500 de lei, premiul III – 2.000 de lei.
Afișele și pliantele vor ajunge în toate instituțiile publice, pe toate mijloacele de transport în comun, în taxiuri, în școli. ”Pe directorii de şcoli o să-i încurajez să facă opţional şi educaţie juridică, pentru că va trebui să le spunem tinerilor ce se întâmplă în momentul în care consumă droguri, că viaţa lor poate fi nefastă. Pentru asta trebuie doar să-i conştientizăm”, a completat prefectul.
”M-am săturat de instituţii peste instituții în care se plimbă hârtii peste hârtii şi în care nu se face nimic”
Stelian Dolha a precizat că a demarat această campanie nu doar în calitate de prefect al judeţului, ci în primul rând în caliattea de părinte.
”Nu cred mai avem voie să fim indiferenţi. M-am săturat de instituţii peste instituții în care se plimbă hârtii peste hârtii şi în care nu se face nimic. M-am săturat de lucrul acesta. Cred că e momentul zero în care putem face ceva, cu paşi mărunţi, dar cred că proiectul acesta îl putem demara”, a încheiat prefectul.
Tinerii care vor să se alăture campaniei sunt așteptați să vină cu idei. Propunerile pentru afișe și pliante pot fi trimise pe adresa de mail prefect@prefecturabn.ro sau prin mesaj privat pe pagina de Facebook: Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Nu este pentru prima dată când prefectul aduce în discuție problema privind consumul de droguri la nivelul județului. În prima ședință sa ședință a Colegiului Prefectural în calitate de prefect, Stelian Dolha a ridicat acest subiect: