VIDEO: Diana Morar: ”Primăria Bistrița s-a transformat într-un colector de taxe pentru o firmă privată. O să propunem ieșirea municipiului din ADI Deșeuri!”

ziar de bistrita diana morar

 

Consilierul local Diana Morar a anunțat marți, într-o conferință de presă, că liberalii din Consiliul Local Bistrița intenționeză să organizeze discuții și chiar o dezbatere publică pe tema ieșirii municipiului Bistrița din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADI Deșeuri), printre motivele care stau la baza unei astfel de decizii fiind și recenta solicitare a Supercom de a majora tarifele de salubrizare, solicitare care a fost dezbătută în ultima ședință a Consiliului Local Bistrița.

”Aș vrea să anunț intenția grupului de consilieri ai PNL de a efectua demersurile legale și procedurale pentru a pune în discuție ieșirea municipiului Bistrița din ADI Deșeuri. Împreună cu liderul de grup, colegul meu Sorin Hangan, am discutat chestiunile legale. Aceste lucruri sunt fiabile, însă din punct de vedere economic și al oportunității, acest lucru îl vom discuta în forurile legale pe care vom cere a fi  constituite la nivel de Consiliu Local”, a spus Diana Morar.

Consilierul liberal spune că această decizie vine ca urmare a faptului că tarifele Supercom au fost majorate, iar Primăria Bistrița va achita, printr-o subvenție, diferența dintre prețul inițial și cel majorat. Banii sunt plătiți din bugetul local al municipiului Bistrița, de la secțiunea Investiții. Diana Morar spune că subvenția lunară estimată a fi suportată din bugetul local pentru anul 2019 este de circa 269.500 lei/lună (pentru circa 55. 000 de beneficiari).

În aceste condiții, în opinia Dianei Morar, ”Supercom nu este decât un alt asistat politic la masa PSD, o lipitoare, care primește în avans un milion de euro/an pentru un serviciu pe care nu l-a prestat. Ceea ce este trist și profund ilegal este faptul că Primăria Bistrița s-a transformat într-un colector de taxe pentru o firmă privată. Acest lucru trebuie analizat, să vedem dacă este o chestiune de legalitate sau ilegalitate ca o instituție a statului să presteze un serviciu pentru o firmă privată, când în atribuțiile instituționale nu este acest aspect. Eu vă spun că nu este, iar modul în care se acordă aceste subvenții nu face decât să aducă grave prejudicii pentru locuitorii municipiului Bistrița”. 

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/1409218449226126/

Diana Morar a mai completat că un alt motiv care stă la baza deciziei de a solicita ieșirea municipiului Bistrița din ADI Deșeuri este legat și de faptul că ”momentan nu avem nicio pârghie de a monitoriza modul în care Supercom își face treaba din punct de vedere cantitativ, calitativ și cât de des colectează deșeurile și mai ales dacă le colectează selectiv”. 

Consilierul liberal consideră că acest aspect este la limita legii: ”să subvenționăm din bugetul local un serviciu asupra căruia nu avem niciun fel de control”.

error: Content is protected !!