Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat joi, la Bistriţa, că este inadmisibil ca un centru turistic cum este Colibița să nu aibă rezolvată problema apei menajere și să existe în continuare riscul ca apele menajere să ajungă în lac.
Într-o conferință de presă susținută la Bistrița, ministrul Mediului a vorbit despre proiectul care viza mărirea gradului de siguranță a acumulării Colibița.
”La Colibița sunt două probleme. Prima problemă este legată de finalizarea procedurii de mediu, unde lucrurile s-au complicat și atât Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, cât și Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Ministerul Mediului caută o soluție să finalizeze această procedură de mediu. Proiectul este depus pentru finanțare la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și, în cazul în care această procedură de mediu se finalizează, finanțarea va fi asigurată. La Colibița mai avem o problemă foarte delicată. Ca și localitate, Colibița trebuie să își rezolve problema de apă menajeră. Este inadmisibil ca un centru turistic de anvergura Colibiței să nu aibă această problemă rezolvată. Avem fonduri europene, avem finanțări, am avut PNRR-ul, venim și anul acesta cu noi sesiuni de depunere la AFM, chiar și PNRR, au fost posibilități de finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, prin PNDL, din toate sursele posibile și imposibile. Este inacceptabil să existe acest risc ca apele menajere să ajungă în lacul de acumulare fără tratare”, a declarat ministrul Mediului.
Ministrul Tanczos Barna a mai completat: ”Nu știu cine este primar acolo, ce culoare politică are. Nu este o chestiune politică, nu este un reproș politic, ci un reproș al ministrului Mediu către o localitate care este în imediata vecinătate a unei acumulări de apă și unde problema nu este rezolvată efectiv”.
Totodată, Tanczos Barna a mai menționat că, deși până acum nu au existat fonduri europene pentru realizarea de rețele de apă și canalizate în localitățile cu mai puțin de 2.000 de locuitori, în prezent există surse de finanțare prin PNRR.
”Județul Bistrița-Năsăud chiar are două proiecte mari depuse în acest program. Este vorba despre proiecte depuse de Primăria Bistrița și Primăria Dumitra, ambele cu valori de circa 18 milioane lei fiecare”, a adăugat sursa citată.
La conferința de presă a ministrului Mediului a luat parte și deputatul Bogdan Ivan, care a venit cu o serie de clarificări în ceea ce privește situația de la Colibița.
”Din datele pe care le avem în momentul de față, pe partea stângă a lacului este făcută deja rețeaua de apă și canalizare, în vreme ce pe partea dreaptă a lacului a fost un proiect comun al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, împreună cu Primăria Bistrița Bârgăului și Aquabis, care s-a blocat din cauza a doi proprietari care nu au acceptat ca pe suprafața terenului pe care îl dețin să treacă acea rețea. (…) Acolo este problemă strictă de proprietate. Doi oameni au blocat rețeaua pe partea dreaptă a lacului. Acest proiect a rămas un minus pentru noi, dar el nu a fost blocat din lipsa capacității administrative a Consiliului Județean sau a Primăriei Bistrița Bârgăului. Tocmai din acest punct de vedere, avem în dezbatere în Parlament Ordonanța 26, care vine să modifice Legea 255 prin care, pentru proiectele de interes public, național, județean și local, se discută foarte clar modul în care se fac exproprierile pentru ca proiecte de infrastructură și de utilități, cum este și cel al rețelei de apă și canalizare din Colibița, să nu poată să fie blocate de ifosele cuiva. Am încredere că și acest proiect de lege va trece într-o formulă foarte utilă”, a spus Bogdan Ivan.
De asemenea, întrebat ce se întâmplă în cazul râului Bistrița, care ar fi trebuit regularizat și ar fi trebuit să beneficieze de lucrări hidrotehnice, ministrul Mediului a răspuns: ”Regularizările sunt prinse în planul de investiții al Apelor Române. ”Anul acesta avem un buget mai generos decât anul trecut pe partea de resurse proprii și se pot efectua lucrări de regularizate atât în județul Bistrița-Năsăud, cât și în alte județe. Acolo unde lucrurile sunt absolut necesare există finanțare pentru rezolvarea problemelor”.
Joi, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor s-a aflat la Bistrița, unde a avut o întâlnire de lucru cu primari și reprezentanți ai ocoalelor silvice din judeţul Bistriţa-Năsăud.