VIDEO: Noi sesizări la Biroul Electoral Județean Bistrița-Năsăud. De această dată PSD a constatat nereguli!

La Biroul Electoral Județean Bistrița-Năsăud au fost depuse noi plângeri, de această dată venite din partea Partidului Social Democrat Bistrița-Năsăud.

Într-o primă plângere depusă de PSD Bistrița-Năsăud se solicită sancționarea și excluderea din corpul experților electorali a tuturor președinților secțiilor de votare care au înlocuit sau modificat buletinele de vot specimen pe care era aplicată ștampila cu mențiunea ANULAT pe numele candidatului PNL. Potrivit judecătorului Gabriela Frențiu din cadrul Biroului Electoral Județean Bistrița-Năsăud, în unele cazuri s-a constatat că pe buletinele menționate mai sus a mai fost aplicată încă o ștampilă cu aceeași mențiune ANULAT doar că pe porțiunea în care apare numele candidatului PSD.

Am mai avut o plângere din partea PSD, prin care solicită să se constate comiterea contravențiilor de către președinții secțiilor de votare nr. 2, 7, 15, 23, 29 și 35. S-a cerut și sesizarea de îndată a Autorității Electorale Permanente pentru înlocuirea de îndată a președinților și excluderea lor pe viitor din corpul experților electorali. S-a motivat că acești președinți au aplicat ștampila ANULAT și pe competitorul electoral Viorica Dăncilă pentru a nu mai fi nicio discuție în privința acestui buletin de vot afișat”, a spus Gabriela Frențiu, care a completat că deși plângerea a fost admisă, președintele Biroului Electoral Județean Bistrița-Năsăud a stabilit că fapta nu este contravenție, motiv pentru care nu a aplicat nicio sancțiune. În acest caz, nefiind constatată o contravenție nu a mai fost sesizată nici Autoritatea Electorală Permanentă, așa cum se solicita în plângerea formulată de PSD Bistrița-Năsăud.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/526188121267540/

În cel de-al doilea caz, o altă plângere a celor de la PSD Bistrița-Năsăud a vizat unele mesaje postate pe rețeaua de socializare Facebook de mai mulți reprezentanți ai PNL Bistrița-Năsăud, aceștia fiind reclamați de faptul că ar continua propaganda electorală și după încheierea campaniei electorale. Social democrații reclamă atât organizația județeană a PNL Bistrița-Năsăud, cât și pe liberalii Ioan Turc, Stelian Dolha, Sorin Hangan, Diana Morar, Ioan Peteleu, Ovidiu Florean și Traian Ogâgău. Judecătorul Gabriela Frențiu a explicat că această plângere a fost admisă întrucât la finalul mesajului postat de PNL Bistrița și apoi distribuit de reprezentanții formațiunii politice se precizează că ”aceste practici trebuie amendate prin votul de mâine, un vot pentru o Românie normală”. În acest caz va fi sesizat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud care va efectua verificări și va dispune măsurile legale.

 

error: Content is protected !!