Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Biroul de Investigații Complexe, sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, au efectuat, miercuri, opt percheziții domiciliare, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunile de activități miniere fără permis sau licență și evaziune fiscală.
Prejudiciu de 230.000 de euro!
Activitățile s-au desfășurat la locuințele a trei persoane, precum și la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale din județele Cluj și Bistrița-Năsăud.
”Din probatoriul administrat, a reieșit faptul că, din 2019 și până în prezent, doi bărbați, de 42 și 68 de ani, ar fi efectuat activități de evaziune fiscală și excavări ilegale, cauzând un prejudiciu de peste 230.000 de euro. Perchezițiile sunt în desfășurare, iar activitățile de urmărire penală sunt continuate sub îndrumarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Cluj”, a transmis Poliția Română.
Pentru recuperarea pagubelor, polițiștii au pus în aplicare măsuri asigurătorii, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.