VIDEO: Persoană cercetată pentru pornografie infantilă, reținută de polițiști

Un tânăr în vârstă de doar 18 ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița–Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au documentat activitatea infracțională a persoanei în cauză, cercetată pentru săvârșirea a două infracțiuni de pornografie infantilă.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în cursul anilor 2023 și 2024, persoana cercetată ar fi determinat două victime minore, de 8 și 9 ani, să producă și să îi transmită, prin intermediul unei rețele de socializare, videoclipuri cu conținut sexual explicit, materiale pe care le-ar fi stocat în telefonul său mobil”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției.

La data de 19 decembrie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița Năsăud au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud a dispus față de aceasta măsura controlului judiciar, încheiere față de care procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au formulat contestație.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București și jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!