După ce vizitat mai multe comune din județul Bistrița-Năsăud afectate de inundații, prefectul Stelian Dolha a declarat că este profund nemulțumit de ce a găsit în unele dintre acestea, în special în ceea ce privește calitatea unor lucrări realizate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
”Legat de drumuri, poduri și podețe, vreau să vă spun că am fost surprins extrem de neplăcut în momentul în care am ajuns în comunele noastre și am văzut fața nevăzută a acestor lucrări care a fost scoasă la iveală odată cu aceste calamităţi. Lucruri făcute de mântuială, lucruri făcute fuşărit, foarte multe dintre ele pe Programul Național de Dezvoltare Locală. Am văzut drumuri care nu au şanţuri de scurgere, poate într-un scop electoral, am văzut poduri şi podeţe subdimensionate sau nu erau terminate, am văzut şi şanţuri care nu duceau nicăieri, erau înfundat și erau lăsate în faţa caselor oamenilor. Acolo era adunată o canitate foarte mare de apă. (…) Asta s-a întâmplat în comuna Nimigea. Nu poţi să termini un şanţ în faţa unei case şi acolo să-l înfunzi. Acesta trebuie să aibă continuitate, să îl duci undeva într-o vale mai mare și să îi dai o scurgere. Nu a existat nimic. Am văzut la Rodna, de exemplu, o stradă, care am înțeles că era asfaltată destul de recent, care a fost efectiv măturată. Eu nu am mai văzut asfalt deloc. Eu mă întreb legat de calitatea lucrărilor: cum se poate să vină o apă mai mare şi să îți măture o stradă întreagă, un astfel întreg? Pe de altă parte, am văzut garaje construite pe văi, anomalii urbanistice inimaginabile. Poduri și podețe care sunt subdimensionate. Nu știu cine le-a contruit. Pe de altă parte, foarte multe dintre văile noastre sunt nedecolmatate, nu au fost colmatate ani la rând”, a explicat prefectul Stelian Dolha.
În această situație, prefectul a spus că intenţionează să facă un inventar al lucrărilor care s-au realizat prin PNDL în fiecare unitate administrativ-teritorială din județ.
”Lucrurile nu cred că pot să rămână așa. Intenționez ca în perioada următoare să fac un inventar al acestor lucrări. E clar că trebuie chemată autoritatea de stat în construcţii să vedem ce s-a întâmplat acolo şi cineva trebuie să răspundă pentru asta. Cine a semnat notele de recepţie, cum s-au semnat ele, pentru că nu putem să spunem că în judeţul Bistriţa-Năsăud am avut doar viituri şi să trecem cu vederea peste lucrările de proastă calitate pe care le-am descoperit acum. Până l aurmă vormib de PNDL 1 și PNDL 2, adică vorbim de banii noştri și nu de bani europeni”, a mai precizat prefectul Dolha.
Totodată, acesta s-a arătat nemulțumit de faptul că primarii au ajuns în locurile calamitate din comunele lor mult prea târziu. ”Nu se poate să ajungă prefectul în localitatea respectivă și tu să ajungi după. (…) Am avut două cazuri de acest fel – Negrilești și Rodna. La Rodna a ieşit pentru că a mers preşedintele Consiliului Judeţean să-l scoată din casă, pentru că altfel nu ieşea deloc. La Negrileşti a ajuns după trei ore, eu am ajuns la 8, el pe la 11. E inadmisibil aşa ceva”, a mai spus Dolha.
Sugerez domnului Prefect sa verifice si cantoanele CFR din comune care s-au vandut in mod ilegal, sunt locuite ilegal, imprejmuiri de beton in paragina etc.