Primăria Bistrița continuă în această perioadă lucrările de reabilitare și modernizare a străzii Tărpiului, anunță primarul Ioan Turc, care a efectuat vineri o vizită pe șantier pentru a vedea cum decurg acestea.
”Cu toate că este cald, pe strada Tărpiului se lucrează. Și acest nou tronson de drum este aproape finalizat. Drumul a fost săpat, s-au pus diferite straturi de fundare care au fost compactate, se lucrează la balastări, au fost montate bordurile, se lucrează la infrastructura de iluminat public. Și acest drum urmează, la fel ca și cel pe care l-am reabilitat anul trecut, să aibă trotuare, piste pentru cicliști, sistem pentru preluarea apelor pluviale și iluminat public stradal, deci toată infrastructura modernă”, a spus primarul Ioan Turc.
Potrivit edilului, drumul Tărpiului este foarte important în economia drumurilor din municipiu.
”Este cel mai lung drum din municipiu, iar importanța lui crește dacă e să ne gândim la faptul că cel mai mare agent economic este situat pe această stradă, precum, și dacă ne gândim la faptul că drumul Tărpiului este un drum de legătură, nu doar un drum interior al orașului”, a adăugat Ioan Turc.
Strada Tărpiului are o lungime de aproximativ 2,7 km. Un tronson al acestei străzi a fost deja reabilitat de Primăria Bistrița, fiind vorba despre porțiunea de pământ a străzii.
“Ceea ce s-a făcut anul trecut se prezintă bine, lucrările au fost realizate de o calitate foarte bună, au fost realizate destul de repede. Continuăm cu lucrările pe care le-am început. Din punctul meu de vedere, apreciez că vom avea, într-un termen rezonabil, până la intersecția cu Drumul Cetății, un drum reabilitat. Am început cu vechea zonă de pământ pentru că ne-am propus să îi scoatem pe oameni din praf și noroi și continuăm până la Drumul Cetății. De la vechea zonă de pământ și până la Drumul Cetății, acest drum va avea 3 benzi, așadar se va circula mult mai bine. Aceasta este soluția: investiții în infrastructura stradală. Am asfaltat multe drumuri de pământ, am reabilitat o mulțime de drumuri atât în oraș, cât și în cartierele aparținătoare și eu cred că este de datoria fiecărei administrații să aibă grijă în așa fel încât infrastructura rutieră să fie de foarte bună calitate”, a mai precizat Ioan Turc.