Primarul Bistriței, Ioan Turc, a anunțat că administrația locală va amenaja o nouă creșă în municipiu, astfel încât toate cererile depuse de părinți pentru înscrierea copiilor la creșă să fie onorate.
”În legătură cu temerea unor cetățeni din Bistrița cu privire la insuficiența locurilor în creșe, doresc să îi asigur pe toți părinții că nu va exista nicio cerere neonorată. Practic, toate solicitările vor fi onorate de municipalitate”, a declarat primarul într-o conferință de presă.
Potrivit edilului, în Bistrița sunt circa 120 de cereri care nu au fost onorate din lipsă de locuri, dar administrația locală a identificat câteva soluții pentru a rezolva această problemă.
”Pe de o parte, ne-am gândit la creșterea ușoară a numărului de copii din grupe. Pe de altă parte, am identificat un spațiu la Grădinița nr. 13 de pe strada Aleea Basmului, unde au funcționat birourile administrative ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița și unde vom amenaja o creșă, cu atât mai mult cu cât acolo există și bucătărie. Practic, până la 1 septembrie, spațiul va fi amenajat, salubrizat și dotat, în așa fel încât să facă față cerințelor pentru 3 sau chiar 4 grupe de creșă”, a completat primarul.
În ceea ce privește posibilitatea creșterii numărului de copii din grupe, Ioan Turc a adăugat că ar fi vorba despre o majorare a grupelor cu câte două locuri.
”În urma discuțiilor pe care le-am avut, printr-o bună organizare a spațiului, putem să suplimentăm cu doi copii locurile în grupă. (…) Dau garanții că toți copiii vor avea loc în creșă”, a mai menționat Ioan Turc.
În municipiul Bistrița există 5 creșe, cu un număr total de 335 de locuri. Pentru anul școlar 2021 – 2022, în cele 5 creșe au fost disponibile un număr de 207 locuri, după cum urmează:
- Creşa nr.1 – Aleea Şieului nr. 11B – 62 locuri;
- Creşa nr.2 – Strada Zimbrului nr.9 – 35 locuri;
- Creşa nr.3 – Aleea Plăieşului nr.2 – 65 locuri;
- Creşa nr.4 – Strada A. Mureşanu 44A – 18 locuri;
- Creșa nr. 5 – Strada Mesteacănului nr.15 – 27 locuri.