În plină campanie pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, organizația județeană a Partidului Social Democrat Bistrița-Năsăud a făcut miercuri, un anunț oficial cu privire la candidatul pe care formațiunea politică îl pregătește pentru alegerile locale de anul viitor.
Astfel, potrivit președintelul PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, candidatul social democrat pentru fotoliul de primar al municipiului Bistrița este nimeni altul decât actualul viceprimar, Cristian Niculae. Într-o conferință de presă la care au luat parte atât actualul primar, Ovidiu Teodor Crețu, cât și cel care speră să obțină această funcție – Cristian Niculae, liderii politici locali au făcut o serie de declarații cu privire la motivele care au stat la baza unei decizii de acest fel.
Cel care a deschis conferința de presă a fost președintele PSD B-N, Emil Radu Moldovan, care a afirmat că prin anunțarea candidaturii viceprimarului Cristian Niculae la fotoliul de primar încearcă să pună punct tuturor speculațiilor care au apărut pe marginea acestui subiect.
Primarul Ovidiu Teodor Crețu, cel care se află deja la cel de-al treilea mandat de primar al municipiului Bistrița, a precizat că la nivelul organizației PSD Bistrița-Năsăud se știa de mai multă vreme, încă de la alegerile precedente, că finalul acestui mandat al primarului va coincide cu finalul carierei sale politice.
În scurtul său discurs, primarul Crețu a afirmat că este convins că actualul candidat este pregătit să câștige alegerile din 2020 și că este absolut sigur că va reuși să obțină minim 12.000 de voturi din partea electoratului. ”S-a integrat în echipa pe care o conduc în Primări aBistrița. A primit să gestioneze partea care îl leagă direct de toate problemele orașului. Spun eu că a preluat foarte bine ceea ce trebuia preluat și este pregătit să câștige alegerile din 2020 (…) Este candidatul care va duce mai departe conducerea PSD-ului în Primăria municipiului Bistrița”, a declarat Crețu, care a ținut să precizeze că în perioada următoare îi va sta alături viceprimarului pentru a îl pregăti din toate punctele de vedere pentru un mandat de primar.
La rândul său, Cristian Niculae a afirmat că de când deține fotoliul de viceprimar a reușit să învețe foarte multe de la actualul primar. Dacă va obține un mandat de primar, Cristian Niculae a declarat că își dorește să reușească să ducă la bun sfârșit proiectele deja începute de actuala administrație și are în vedere dezvoltarea orașului și din alte perspective.
Întrebat dacă i s-a solicitat din partea partidului să facă un pas înapoi, primarul a declarat: ”Partidul nu mi-a cerut niciodată să fac niciun pas în lateral, nici sau înapoi, dar am considerat că este deontologic să anunț intențiile mele astfel încât să poată să își facă socotelile pe niște baze reale”.
De asemenea, primarul a completat că activitatea sa politică se va încheia în anul 2020, dar dacă viitorul primar va mai avea nevoie de ajutorul său, poate conta pe el. ”Dacă viitorul primar va fi, și eu cred că va fi, Cristian Niculae și va avea nevoie de un consilier în Consiliul Local, voi răspunde da. Dacă va spune că nu e cazul, OK, o să fiu pe aici pe la sediu, iar dacă va fi un alt primar nu voi fi nici consilier local. Pentru mine, activitatea politică se va încheia în iunie 2020. Nu doresc nici în Parlament, nici în altă parte. Dar voi rămâne alături de colegi, să mai dau o mână de ajutor, n-am fost eu foarte activ și poate că recuperez ceva, dar cu certitudine mă interesează și nu doresc nicio altă funcție politică sau administrativă de prim rang. Consilier în Consiliul Local da, dacă primarul Cristian Niculae va considera, dar sub niciun motiv nicio altă funcție. Nici poveste de funcția de viceprimar”, a mai declarat primarul Crețu.
Totodată, primarul Crețu a mai completat că ”PSD s-a stabilizat foarte bine în Bistrița. Dacă la primul meu mandat, în 2008, aveam 5 consilieri din 21, acum ajuns să avem 11 consilieri”.
Emil Radu Moldovan, președintele PSD Bistrița-Năsăud, a adăugat că astfel de decizia nu a fost ușor de luat, dar viitorul candidat va beneficia de tot sprijinul politici de care are nevoie.