S-a încheiat etapa turnării primului strat de asfalt pe strada Tărpiului din Bistrița, a anunțat primarul Ioan Turc.
Pe pagina oficială de pe o rețea de socializare, edilul Bistriței a postat un videoclip în care se vedere că în zonă există acum asfalt:
Investiția în amenajarea străzii Tărpiului este una de anvergură și include lărgirea, consolidarea și asfaltarea drumului (parțial, la trei benzi de circulație), amenajarea de trotuare, a unei piste de biciclete și a unor locuri de parcare, unde este posibil. De asemenea, contractul mai cuprinde realizarea canalizării pluviale și a sistemului de iluminat public, având un termen de 36 de luni.
Tronsonul de drum care va fi reabilitat are o lungime de 2,73 km, rețeaua pluvială va fi pe 3,31 km, iar sistemul de iluminat public, cu cabluri îngropate și stâlpi zincați, se va întinde pe 3,13 km.
Anul acesta s-a intervenit cu prioritate pe zona de pământ a străzii Tărpiului. Primarul Ioan Turc le-a promis locuitorilor din această zonă că vor scăpa de praf și noroi până la finalul acestui an, lucru care s-a și întâmplat, pe această porțiune fiind deja turnat primul strat de asfalt.