Se toarnă asfalt în noua parcare la sol pe care Primăria Bistrița o amenajează pe strada Intrarea Cireșului din municipiu, în locul unui fost punct termic.
”Aici a fost un punct termic, un adevărat focar de infecție, pe care l-am demolat, l-am dezafectat și edificăm o parcare pentru 24 de mașini. Același lucru l-am făcut în alte 13 locuri din oraș și urmează ca alte 3 puncte termice să fie demolate în perioada imediat următoare. Este o modalitate prin care sporim numărul de locuri de parcare pentru că oamenii au mare, mare nevoie de locuri de parcare la scara întregului municipiului. Pe de altă parte, scăpăm de mizeria cumplită pe care o reprezentau punctele termice, fostele centrale termice dezafectate. Este un efort pe care l-am făcut în acești ani de zile și pe care îl vom continua în așa fel încât numărul de locuri de parcare din municipiu să crească”, a spus primarul Ioan Turc.
Edilul Bistriței a mai explicat că zona va cuprinde și spații verzi.
”Parcarea va fi amenajată inclusiv cu rigole carosabile pluviale. Este foarte important ca apa să nu băltească și ca sistemul de preluare a apelor să fie operaționalizat. Vom avea inclusiv spații verzi și tot acest perimetru va spori în ceea ce privește funcționalitatea și aspectul”, a adăugat Ioan Turc.