Lucrările de reabilitare și modernizare a DJ 172A, care traversează localitățile Beclean, Rusu de Jos, Rusu de Sus, Nușeni, Beudiu, Bozieș, Apatiu și Chiochiș, sunt în plină desfășurare, anunță președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Șeful administrației județene menționează că pe tronsonul care traversează comuna Chiochiș a început deja procesul de turnare a stratului de mixtură asfaltică.
”Așa cum am spus, se lucrează de zor la drumul județean DJ 172 A, Beclean – Nușeni – Chiochiș. A început asfaltarea la Chiochiș, imaginile vorbesc de la sine și, în curând, vom avea drum reabilitat și pe acest tronson!”, a spus Emil Radu Moldovan.
Reabilitarea DJ 172A Beclean – Nușeni – Chiochiș face parte dintr-un proiect care cuprinde și alte două tronsoane de drumuri județene, respectiv DJ 162 Sânmihaiu de Câmpie – Miceștii de Câmpie – Visuia și DJ 154D Domnești – Nețeni – Albeștii Bistriței, finanțarea pentru acest proiect fiind asigurată din fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală, precum și din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
Lucrările sunt executate de asocierea dintre SC Frasinul SRL – lider asociere, SC CML.RO SRL, SC Îndemânarea Prodcom SRL, SC Dimex 2000 Company SRL și SC Someș-Top-Grup SRL.
În privința celorlalte două tronsoane de drumuri județene cuprinse în acest proiect – DJ 162 și DJ 154D, proiectantul, compania SC Someș-Top-Grup SRL, a făcut o serie de precizări cu privire la lucrările propuse.
Astfel, DJ 162 se desfășoară pe teritoriul comunelor Sânmihaiu de Câmpie și Miceștii de Câmpie. Lungimea propusă pentru modernizare este de 9,493 m.
Principalele caracteristici ale proiectului tehnic de execuție:
- Lucrări de terasamente;
- Lucrări pentru realizarea platformei drumului;
- Lucrări de colectare și evacuare a apelor pluviale (șanțuri, rigole, podețe);
- Lucrări privind realizarea podului peste cursul de apă Fata Comorii;
- Lucrări de amenajare drumuri laterale;
- Lucrări de consolidare a terasamentului corpului drumului;
- Lucrări de siguranța circulației (marcaje, indicatoare rutiere, parapet metalic).
Drumul județean DJ154D este poziționat în partea de sud a județului. Lungimea propusă pentru modernizare prin acest proiect este de 6.952 de m, până în localitatea Albeștii Bistriței, comuna Galații Bistriței. Pe traseul său, drumul județean DJ154D străbate și localitatea Neteni, comuna Mărișelu.
Principalele caracteristici ale proiectului tehnic de execuție:
- Execuția de dispozitive de colectare a apelor pluviale reprezentate prin șanțuri de pământ, șanțuri de beton și rigole carosabile;
- Execuția de dispozitive de evacuare a apelor pluviale reprezentate prin podețe tubulare;
- Execuția unui podeț din tablă ondulată pentru scurgerea unui pârâu existent la intrarea în localitatea Albeștii Bistriței;
- Execuția de drumuri laterale și accese la proprietăți private;
- Execuția elementelor de siguranța circulației, reprezentate prin semnalizare verticală (indicatoare), semnalizare orizontală (marcaje) și parapet metalic de siguranță.