Numărul cazurilor noi de COVID-19 înregistrate în Bistrița-Năsăud este într-o ușoară creștere, spun reprezentanții autorităților sanitare din județ. Directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, dr. Anca Andrițoiu, nu exclude apariția unui nou val de îmbolnăviri.
”Nu este exclus un nou val. Tot ce sper este să nu fie la fel de înalt ca valurile anterioare. De aproximativ o săptămână, numărul cazurilor noi a început să crească. Aseară am avut 14 cazuri noi, deci ușor-ușor s-ar putea să crească. Sperăm să nu fie foarte agresiv virusul și să trecem mai ușor peste ele. După câteva zile în care nu am avut pacienți internați, acum au început iarăși să se interneze în spital, dar momentan nu avem cazuri grave. Toate cazurile internate acum sunt ușoare, iar pacienții care nu sunt internați sunt izolați la domiciliu. Continum să facem anchete epidemiologice”, a spus dr. Anca Andrițoiu întro conferință de presă.
Șefa Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud a adăugat că în multe dintre cazurile confirmate recent este vorba despre persoane care s-au întors în țară din străinătate, în special din concedii.
”Avem familii care au luat unii de la alții, dar avem și cazuri la persoane care s-au întors din concedii. S-ar putea ca acest lucru să determine o creștere a numărului de cazuri pentru că în Europa sunt cazuri destul de multe. Mai avem și persoane care sunt depistate întâmplător, acestea efectuând test pentru a putea pleca în concediu în țările în care încă se solicită acest lucru”, a mai spus dr. Anca Andrițoiu.
În ceea ce privește vaccinarea, sursa citată a adăugat că în curând acest proces va fi transferat căte medicii de familie, aceștia urmând să fie singurii care vor mai administra vaccinul împotriva COVID-19.
”Mai avem un centru care mai funcționează până la data de 30 iunie, după care vor prelua medicii de familie. Sunt zile cu câte 3 vaccinuri administrate, sunt zile cu 16 vaccinări, depinde”, a completat direcorul DSP Bistrița-Năsăud.
Raportari mincinose.Pe cand Al zecelea Val?