Un tânăr de 22 de ani, care a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare cu suspendare după ce a fost implicat într-un accident rutier produs pe fondul consumului de alcool, a acceptat să vorbească cu polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud despre experiența sa.
Polițiștii au ales să îi spună ”Dani” și i-au mulțumit că a acceptat să vorbească deschis despre o experiență neplăcută, din care alți tineri ca el ar putea învăța. Tânărul avea 19 ani când a fost implicat într-un accident rutier. Polițiștii au stabilit că el avea o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. ”Dani” a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare cu suspendare, fiind la prima abatere.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în spatele tuturor dosarelor penale întocmite de polițiști sunt poveștile de viață ale unor persoane care trec prin experiențe extrem de neplăcute. În spatele oricărui accident rutier, pe lângă persoanele implicate direct, mai sunt și victimele colaterale: mamă, copil, frate, ori prieteni ai celor implicați. Pentru aceștia, povestea poate fi la fel, dacă nu mai tristă. Din experiența polițiștilor rutieri, cei care administrează probe în astfel de dosare penale, toți cei implicați direct dezamăgesc prin fapta lor pe cineva drag, iar regretul cu care se confruntă este, în multe situații, extrem de greu de gestionat (apăsător).
Atunci când vine vorba despre prevenirea și conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație, polițiștii folosesc toate argumentele pe care le au la îndemână. Și dacă pedepsele pecuniare, ori cele cu închisoarea nu sunt de ajuns să îi facă, în special pe cei tineri, să se gândească de două ori înainte să ia o decizie proastă, ar putea experiența unui tânăr care ”a trecut pe acolo”.
Testimonialul a fost realizat în cadrul proiectului preventiv DINCOLO DE APARENȚE – experiențe de tip ”carte vie”, desfășurat de Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității în colaborare cu Serviciul Rutier și Serviciul de Probațiune Bistrița-Năsăud.