Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Mica Oprea, invită reprezentanții organizațiilor neguvernamentale (ONG) din județ care doresc să se implice în acțiuni de voluntariat în contextul generat de conflictul armat din Ucraina să participe mâine, 3 martie 2022, la ora 14:00, la o întâlnire de lucru pe această temă.
Întâlnirea va avea loc la sediul Instituției Prefectului județul Bistrița-Năsăud, în Sala mare de ședințe a Palatului Administrativ.
Autoritățile precizează că trebuie respectate restricțiile impuse de pandemia de COVID-19 în ceea ce privește accesul în instituție.
Totodată, Prefectura face apel la voluntari să comunice intenția de a participa la întâlnire pe adresa de e-mail anca.butnariu@prefecturabn.ro sau la numărul de telefon 0742 134 333, persoana de contact Anca Butnariu.