Zeci de arme, confiscate de polițiști anul acesta

În primele zece luni ale acestui an, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au desfășurat 72 de acțiuni în domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, având ca obiectiv principal prevenirea și combaterea infracțiunilor pe această linie, precum și asigurarea unui control strict al bunurilor cu regim special.

Potrivit unui raport prezentat marți, într-o conferință de presă, de către șeful IPJ Bistrița-Năsăud, comisarul-șef de poliție Mihai Lupșa, în perioada ianuarie – octombrie 2025, polițiștii au constatat 134 de infracțiuni la regimul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, dintre care 12 în flagrant delict, iar față de 25 de persoane au fost luate măsuri preventive.

Pe parcursul acțiunilor desfășurate, polițiștii au indisponibilizat 73 de arme, dintre care 53 provenind din circuitul ilegal – 32 letale și 41 neletale supuse autorizării sau notificării. De asemenea, au fost ridicate 325 de cartușe deținute ilegal, 1.440 de kilograme de carne de vânat, 19 trofee, 7 capcane și 8 autovehicule utilizate la activități de braconaj.

În plus, polițiștii au confiscat 0,4 kilograme de explozivi, 205 capse de inițiere, 24 de tone de precursori de explozivi, peste 42 de tone și 32 de litri de substanțe periculoase, precum și peste 1.300 de tone și 247 de litri de deșeuri periculoase.

Totodată, în urma verificărilor efectuate la deținătorii legali de arme și muniții, polițiștii au dispus anularea dreptului de port-armă pentru 17 persoane.

Reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud subliniază că aceste rezultate au fost obținute printr-o bună colaborare cu partenerii instituționali și printr-un control riguros asupra activităților care implică bunuri cu regim special.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!