În ultimele 24 de ore, la nivel naţional au fost emise 14 atenţionări şi avertizări hidrometeorologice imediate care au vizat intensificări puternice ale vântului, averse torenţiale, grindină, frecvente descărcări electrice, vijelii, scurgeri importante pe versanţi şi viituri rapide pe râurile mici.
În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase au fost înregistrate efecte de vreme rea în 37 localităţi din 17 judeţe (Alba, Argeș, Brașov Bistrița-Năsăud, Bihor, Covasna, Călărași, Gorj, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Ilfov, Mureș, Neamț, Sibiu, Timiș şi Vâlcea).
În cursul zilei de ieri şi pe timpul nopţii, pompierii au acţionat în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale pentru evacuarea apei din 12 locuinţe, 60 de curţi şi 46 de beciuri/subsoluri. Totodată, din cauza vântului puternic, 5 acoperişuri s-au desprins, iar 6 copaci au căzut pe carosabil sau pe linii electrice. În urma acestor evenimente au fost avariate 3 autoturisme.
Judeţele cele mai afectate de precipitaţiile abundente şi de vântul puternic au fost Caraş-Severin, Hunedoara şi Vâlcea, unde colegii noştri au intervenit la nivelul a 16 localităţi.
Și la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost înregistrate probleme. Mai multe gospodării şi drumuri forestiere au fost afectate de ploi.
În localitatea Parva, au fost afectate zece gospodării, jumătate dintre ele având şi beciurile inundate.
De asemenea, la Valea Vinului şi Valea Gătejelor, mai multe drumuri forestiere au fost spălate de ploi.
Pentru prevenirea evenimentelor deosebite generate de vremea rea, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă populaţiei să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei. De asemenea, în cazul creşterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetăţeni să nu traverseze râurile prin apă şi să nu se apropie de malurile acestora.
Având în vedere că, până mâine la ora 10.00, se află în vigoare o avertizare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce evenimente deosebite. De asemenea, evoluţia fenomenelor hidrometeorologice este permanent monitorizată la nivelul IGSU, la nevoie fiind posibilă dislocarea în judeţele afectate a forţelor şi mijloacelor din alte zone în care nu sunt înregistrate situaţii de urgenţă.