După o ședință care a durat aproape 6 ore, consilierii locali au suplimentat lista celor care beneficiază de o locuință A.N.L! Consilierii local au analizat încă 11 dosare, respinse INIȚAL. După analize au decis că 6 dosare sunt eligibile și titularii lor intră pe lista de prioritate la repartiția unei locuințe A.N.L!
Dosarele au fost inițial respinse, după ce în prelabil au fost analizate de o comisie din care făceau parte consilieri locali și funcționari ai Primăriei Bistrița. Din comisia de analiză au făcut parte: primarul Ovidiu Crețu, viceprimarii: Gelu Muthi, Cristian Niculae, consilierii locali: Mărioara Miheștian (PSD), Attila Antala (UDMR), Mărioara Seica (PNL) și funcționarii Vasile Marina, Lucica Rațiu, Mihaela Horotan, Miahela Badiu și Lavina Bulea.
Încă din 2015, Primăria Bistrița a publicat criteriile obținerii unei locuințe ANL, iar funcționarii primăriei au oferit informații în acest acest sens sub formă de copii XEROX oferite tuturor solicitanților.
Desigur, au existat și titulari care au avut scăpări și au uitat să depună toate documentele solicitate, motiv pentru care au fost RESPINȘI. Actele necesare dosarului ANL au fost publicate pe site-ul instituției, cu toate detaliile, inclusiv calcularea punctajului:
PRECEDENT periculos: oricine din lista celor respinși poate emite ACUM pretenții!
Consilierii locali au SUPLIMENTAT lista inițială cu încă 6 dosare care se aflau pe lista de respinși, chiar dacă aceștia NU au depus documentele solicitate la dosar.
Persoanele care au primit A.N.L, după ce inițial se aflau „la respinși”:
– TAUAS LARISA IOANA – Nu are loc de muncă în Bistriţa, conform actelor din dosar locul de muncă este în localitatea Livezile
– MAGUREAN PAULA DANUTA – Fără dovadă loc de muncă.
– FRANDES MOLDOVAN MONICA ALINA – Lipsă dovadă venituri.
– SUTEU CLAUDIA ANDREEA – Lipsă dovadă venituri.
– ANCA CIPRIAN MIHAI Lipsă dovadă venituri titular pentru Întreprinderea Individuală + sediu Rodna.
– NEDELEA DANIELA CRISTINA – Lipsă dovadă venituri – PFA.
În urma ședinței extraordinare, cele 6 dosare au fost re-analizate și declarate eligibile. Alina Frandeș a solicitat o locuință ANL a venit în sala de consiliu cu un copil în brațe și a susținut că NU a fost informată de condițiile obținerii unei locuințe ANL. Inițial, dosarul ei a fost respins pe motiv că NU a depus dovada veniturilor la dosar. În aceeași situație au mai fost câteva dosare, trecute astăzi de consilierii locali pe lista „bună” printr-un exces de zel.
Din punct de vedere legal, orice hotărârea de Consiliu Local poate fi atacată în contencios administrativ, dacă sunt găsite nereguli din punct de vedere legal.
Rezultatele, după re-analize:
Frandeș Monica (58 puncte) – locul 65
Șuteu Claudia (62 de puncte) – locul 40
Tăuaș Larisa Oana (58 puncte) locul 64
Măgurean Paula Dănuța (57 puncte) – locul 68
Anca Ciprian Mihai (53 puncte) – locul 103
Nedelea Daniela Cristina (38 puncte) – locul 167.
Acest lucru creează un precedent periculos, deoarece mai sunt încă aproximativ 30 de alte dosare dosare respinse pe aceleași criterii ca cele trecute astăzi pe lista bună, respectiv: lipsă adeverință de venit, loc de muncă în afara Bistriței, lipsă declaraţie notarială etc.
Contestaţiile se vor adresa Primarului municipiului Bistriţa în termen de 7 zile de la afişarea listelor de prioritate, iar soluţionarea se va asigura în termen de 15 zile de la primire, în condiţiile legii.
Cele 3 blocuri din Subcetate au 43 de garsoniere și 95 de apartamente cu 2 camere. După aprobarea listei FINALE (cu tot cu contestații), Primăria Bistrița va repartiza locuințele pe baza punctajului acumulat și al numărului de persoane.
Citiți și:
Vezi lista cu persoanele care PRIND o locuință A.N.L în 2017!
chiar nu stiu dece 166 de fraieri nu v-au intrebat ce pile aveti de intrati in fata si le luati locul…….
Drepturile ca si regulile sunt egale pt toti, ce va diferentiaza pe dumneavoastra doamna de restul 166 care si-au dpus dosarele la timp si corect ca sa primiti aprtament nerespectand regulile?
mai multi din cei de pe lista asteapta copiii iar dumneavoastra pt ca nu stiti citi si indeplini niste cerinte o sa primiti apartament (ca sunteti favorizata )va felicit bravo doamna nu aveti nici o pila, cu ce se ocupa PFA ul dumneavoastra? consultanta pe la primarie sau la vreun consilier? hmmmm ori la marina????
doamna ce sa zic va felicit „buna acoperirea cu sedinta publica” pe deasupra ati folosit si un copil sa va atingeti un scop pt ca nu ati citit bine cerintele , asta e daca 166 de fraieri au putut citi bine cerintele si le-au indeplinit, mie mi-a spus doamna de la primarie fii atent la ce cere nu noi ne ocupam de dosare, daca nu il intocmesti excat in ordinea de pe lista poti fi refuzat, simplu dar ce sa va zic felicitari inca odata ca la prossti nu stii citi si apoi te plangi
Chiar ma asteptam sa fie mai multe persoane cu dosarele respinse la sedinta. De ce nu va cereti drepturile decat de pe canapea?
Trebuia sa incercati si sa vedeti. Eu m-am dus cu copilul in brate pt ca alta alternativa nu aveam. Nu m-am dus sa-i rog sa-mi aprobe dosarul si nu stiam ca vor face asta in felul asta. Am vrut doar sa spun public ce nu mi sa parut in ordine pentru ca lucrurile astea trebuie sa se opreasca undeva.
Nu se poate repara o nedreptate cu o alta nedreptate. In mod normal trebuiau facute contestatii si nicidecum alese cateva dosare care sa intre pe lista din diferite motive. Daca veneau toti cei rspinsi cu copiii in brate ce se intampla? Ii trecea pe toti pe lista?
Cel mai trist in povestea asta sunt atitudinile de genul asta. Suntem ca in experimentul ala cu maimutele care o lovesc pe cea care incearca sa faca o miscare altfel decat restul grupului, doar pentru ca asa sunt ele obisnuite. Cred ca va indreptati mania si suspiciunile in directia gresita. Mai bine ati incuraja oamenii sa lupte pentru drepturile lor cand li se face o nedreptate. Poate s-ar mai schimba cate ceva in jur.
Doamna/domnule daca aveam pile nu trebuia sa ajung acolo si se rezolvau lucrurile mai simplu si mai repede.
Si da, cred ca in cazul oricarei hartii putea sa vi se spuna ca va lipseste. Daca depui un dosar la banca si ceri un credit, daca iti inmatriculezi masina sau aplici pt indemnizatia de crestere a copilului ti se spune ce acte sunt necesare sau iti lipsesc chiar daca exista fluturasi in acest sens. Astea sunt doar cateva exemple.
Nu am sustinut ca sunt de acord cu felul in care au rezolvat problema, ci ca nu trebuia sa existe de la inceput. Imi pare rau pentru cei care sunt in continuare respinsi si ma bucur pentru „fraierii” care au reusit sa intocmeasca dosarul singuri. Eu am considerat ca mi s-a facut o nedreptate si mi-am sustinut punctul de vedere. Va doresc sa aveti curajul sa faceti la fel cand veti fi in situatii asemanatoare.
Dar de cei care au fost descaificati pt ca nu au depus la dosar declaratie notariala ce spuneti? Si in cazul lor functionarii primariei trebuia sa le spuna ca dosarul e incomplet si titularii dadeau fuga la un notar si autentificau declaratie pe propria raspundere. Si ei pot da vina pe functionarii primariei, nu? Si sa ceara sa fie pe lista la fel ca dvs.
Deci ca sa inteleg 166 de fraieri au putut completa dosarul fara ajutor de la primarie iar dumneavoastra nu? Deci doar pt 1 persoana se schimba regulile? hmmmm oare ce pile aveti?
Aveti dreptate, am primit un fluturas cu actele necesare, doar ca eu nu sunt angajata. Sunt PFA si nu aveam cum sa pun la dosar actele mentionate pe fluturas. In cazul asta era interpretabil. Tocmai din acest motiv am cerut informatii suplimentare in momentul in care am depus dosarul. Raspunsul a fost….faceti cum credeti! In doua birouri diferite! Dumneavoastra vi se pare normal? Din cate stiu eu la orice institutie te duci, exista bunavointa de a ti se oferi un pic de ajutor in situatii asemanatoare. Oare de ce aici nu a fost posibil? Sa aiba vreo legatura cu cei care trebuiau sa ajunga pe liste chiar daca sunt singuri, sau detin imobile in oras dar au „relatii” unde trebuie? De situatiile astea de ce nu va legati? Vi se par in regula, dar ca eu am fost admisa pe lista, indeplinind toate criteriile, este inadmisibil! Sau doamna careia contabila a omis sa-i scrie pe adeverinta ca firma pt care lucreaza are sediul in Livezile dar punctul de lucru in Kaufland. Sunt convinsa ca toate astea puteau fi evitate daca doamnele angajate ale primariei binevoiau sa se uite 2 minute intr-un dosar. Cred ca importanta e situatia fiecaruia si ca locuintele astea sa ajunga la oamenii care au intr-adevar nevoie de ele si nu pot sa inteleg de ce a fost tratata etapa asta ca un examen de cunostinte in intocmirea unui dosar. Dar poate capacitatile mele de intelegere sunt limitate.
Pana la urma locuinte disponibile sunt peste numarul de dosare depuse.
Chiar daca nu va convine, angajatii primariei nu aveau obligatia de a verifica dosarele pt ca fiecare solicitant stia ce trebuie sa contina dosarul. Comisia de analiza era cea care avea sa verifice si sa descalifice pe cei care au dosarul incomplet cum s-a intamplat si in cazul dvs. Ca sa fie dreptate pana la capat, toti cei respinsi aveau dreptul sa obtina ANL pt ca si in cazul lor (ca si in cazul dvs) era vorba de un act lipsa: dovada venituri sau declaratie notariala sau lipsă dovadă loc de muncă, adeverinţă salariu expirată etc . Asta e adevarul complet
Dintre toate articolele citite in presa pe tema asta, trebuie sa spun ca acesta e jalnic. E adevarat ca angajatii primariei nu si-au facut datoria cum trebuie si de-asta s-a ajuns aici, dar dumneavoastra tratati subiectul la fel de superficial si sustineti aici jumatati de adevaruri.
Ar trebui s anchetat cine sunt cei care u primit astazi locuinte
Pe logica lor puteau sa ia la puricat toata lista care au respinso. Sunt niste hoti ordinari si impart apartamente cui au chef.