În 8 ani NU a făcut nicio pistă de biciclete! No’ cum să fie el cel mai bun primar din țară?

Primăria Bistrița lucrează la un proiect privind amenajarea pistelor de bicicletă în Bistrița care se află tot la faza de documentații, fără o sursă clară de finanțare. În ultimii 8 ani, actuala administație NU a reușit să amenajeze nici măcar o pistă de biciclete și a negljiat total acest aspect.

b12În ianuarie 2012, pe finalul primului mandat Ovidiu Crețu.Primăria Bistrița a comandat un studiu de soluții, realizat de nemții orașului Herzogengrath. Obiectivul studiului de soluţie a fost realizarea unui scenariu privind configurarea unui sistem de piste de ciclism la nivelul municipiului Bistriţa. Studiul de fezabilitate a costat 11.000 de euro, iar hârtiile au intrat la sertar, în așteptarea unor fonduri europene.

 

 

 

 

Varianta IDEALĂ de piste e FABULAȚIE!

b011Studiul propune o soluţie pentru sistemele de ciclism ce constau in 112 km de piste şi cuprinde criteriile de planificare, principiile directoare pentru staţionarea bicicletelor (loc de parcare pentru biciclete, staţii pentru biciclete, puncte de servicii pentru biciclete), spaţiul pentru conducere, semnalizările necesare unei bune vizibilităţi pentru şoferi şi ciclişti, delimitarea între carosabil, piste de ciclisti şi zonele pietonale, precum şi modalităţi de reamenajare a intersecţiilor. De asemenea, studiul prezintă diferite secţiuni ale străzilor şi modalitatea de realizare a pistelor ţinând cont de partea carosabilă, aliniamentul copacilor, trotuare şi parcări.

Au fost identificate două tipuri de reţele de piste de biciclisti:

Reţeaua de zi cu zi, dezvoltată în interiorul zonei construite, care face legătura între diferitele zone de locuinţe, zone comerciale şi zone industriale; Reţeaua de agrement se desfășoară de-a lungul malurilor râului Bistriţa – Unirea – Sărata si cuprinde două bucle, respectiv malul râului Bistriţa – Valea Budacului – extravilan – str. Tabără şi str. Poligonului – limita pădurii Schullerwald – extravilan – Sigmir – DJ 173 – Calea Clujului – str. Poligonului.

Traseul de agrement cuprinde inclusiv un traseu cultural, în centrul istoric. Costurile totale pentru piste în toată Bistriţa sunt estimate la 6 milioane de euro. Proiectul a fost împărțit pe mai multe etape și la această oră Primăria Bistrița a reușit să aprobe studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru o primă etapă, respectiv piste în lungime totală de 17 km în interiorul orașului.

După 8 ani, tot la faza de hârtii! 

În iulie 2016, consilierii locali au aprobat Hotărârea nr.107 privind aprobarea Studiului de fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii “Amenajare piste de ciclişti în municipiul Bistriţa – Etapa I” municipiul Bistriţa.

Vezi aici Hotărârea privind pistele de biciclete

c01-crop-e1432541910316Pistele de ciclisti propuse sunt amplasate în municipiul Bistrița, pe următoarele străzi: 1 Decembrie, Avram Iancu, Grănicerilor, Ghinzii, C.R. Vivu, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Cimitirului, Crinilor, Ioan Slavici, Subcetate, Drumul Cetății, Drumul Dumitrei Vechi, Dimitrie Cantemir, Eroilor, Împăratul Traian, Valeriu Braniște, Aleea Sălciilor, Petru Maior, Al. Odobescu, Ioan Rațiu, Codrișor/ Victor Onișor, Alba Iulia, Aleea Șieu, Panait Cerna, Gh. Pop de Băsești, Axente Sever, Garoafei, având o lungime totală în ax de 17,649 km. 

Pistele de biciclete se vor amenaja astfel:

– pentru câte un sens de circulație, cu lățimea de 1,00 m, pe ambele părți ale străzii

pentru două sensuri de circulație, cu lățimea de 2,00/2,50 m, pe o singură parte a străzii. Pistele pentru ciclişti vor avea o structură proprie, separată de carosabil sau trotuar fie prin denivelare, cu sau fără stâlpișori de separare și protecție antiparcare, funcție de trafic, fie doar cu stâlpișori.

Valoarea estimată a investiției: 3.5 milioane de euro.

Deocamdată NU există o sursă clară de finanțare a acestui obiectiv, ci doar speranța accesării fondurilor europene. Ovidiu Crețu  a intrat în al III-lea mandat și NU a reușit să amenajeze nicio pistă de biciclete, ci doar să realizeze studii de sertar.

 

 

2 comments

  1. Balan Marius- ingrijitor al STATULUI.

    Este de departe cel mai bun primar din tara. La toaletari – mutilari arbori, nimeni nu -l intrece.

  2. Da-te jos de pe scaun, mai draga!

error: Content is protected !!