La Bistrița va avea loc duminică, 29 iulie 2018, o ceremonie publică organizată cu ocazia Zilei Imnului Național.
Ceremonia va avea loc în Piața Centrală de la ora 13.00.
Programul evenimentului cuprinde acordarea onorului militar, binecuvântare și rugăciune pentru poporul român, intonarea vocală și instrumentală a Imnului Național al României și defilarea gărzii de onoare.
Ziua Imnului Naţional al României a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 și se sărbătoreşte în fiecare an, la data de 29 iulie. ”Deșteaptă-te române!” a fost compus de Anton Pann, iar versurile au fost scrise de poetul Andrei Mureșanu.
Interzis de regimurile totalitare, timp de aproape o jumătate de secol, ‘Deşteaptă-te române!’ a fost ales imediat după decembrie 1989 Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991. Conform Constituţiei României, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.