Ziua Internațională a Copilului, marcată la Bistrița prin diverse evenimente. Iată ce puteți face!

 

Ziua Internațională a Copilului va fi marcată la Bistrița printr-o serie de evenimente ce vor avea loc în mai multe locații. Părinții au la dispoziție mai multe opțiuni unde pot merge împreună cu copiii pentru a petrece această zi.

Pentru că anul acesta Ziua Copilului pică într-o zi de sâmbătă, când angajații din sistemul bugetar sunt liberi, evenimentul va fi marcat în instituțiile publice cu o zi mai devreme, adică pe 31 mai. Astfel, vineri, 31 mai, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud își va deschide larg porțile pentru copii, pregătind o serie de activități pentru ei.

Ziua Internațională a Copilului este un prilej de sărbătoare pentru toți copiii din lume! Pentru a marca această zi, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud invită pe cei mici să petreacă această sărbătoare într-un loc încărcat de istorie şi farmec, vineri, 31 mai 2019, începând cu ora 09:00. Activitatea „Magia Copilăriei”, dedicată exclusiv copiilor cuprinde concursuri, ateliere de creaţie, desene pe asfalt, desene pe hârtie și picturi pe faţă.Iniţierea acestei activităţi dedicată Zilei Internaţionale a Copilului, are ca scop promovarea bunăstării copiilor, stimularea interesului pentru cultură cât și activitățile organizate în cadrul muzeului”, arată conducerea Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud.

Cei care aleg să sărbătorească Ziua Copilului chiar pe 1 iunie au la dispoziție alte oferte venite din mediul privat.

Astfel, între orele 10:00 – 13:00, în parcarea magazinului Selgros, copiii vor putea să se întâlnească cu mascotele Rapunzel, Prințesa Sofia, Mickey și Minnie. Organizatorii promit multă distracție și voie bună.

Între orele 12:00 – 15:00, mascotele Mickey și Minnie le dau întâlnire copiilor și în zona magazinului Noriel, care a pregătit diferite activități pentru cei mici.

Și la Căsuța Ema din Parcul Municipal, copiii sunt așteptați cu multiple surprize. ”Sărbătorim împreună Ziua Copiilor la Căsuța EMA cu muzică, dans, baloane, jocuri de toate felurile, desene pe foi și pe asfalt, și cele mai îndrăgite mascote. Vom merge și la Corabia Piraților și ne vom super distra în curtea de la Căsuța EMA, să marcăm cum se cuvine cea mai specială zi pentru copii. Accesul la Corabia Piraților se face de la 11.00, pe ture tot la 30 de minute. Accesul acolo este 10 lei de copil iar cei care și-ai sărbătorit ziua de naștere la Căsuța EMA au acces gratuit! Pictura pe față este 10 lei pentru fiecare operă iar intrarea la piscina de la Casa EMA pentru toți copiii este tot 10 lei toată ziua! Accesul la toate celelalte activități din curtea Căsuței EMA este GRATUIT! Puiul de Craiesti vine cu niște surprize, 4D Art ne face poze frumoase și Casa EMA are Limonada Senzație în arsenal. Ne vedem la super distracție cu toți copiii vineri, 1 iunie, între orele 11.00 și 15.00 Nu este nevoie de înscriere înainte de eveniment, ne vedem direct la Căsuța EMA și începem petrecerea”, spun organizatorii.

Și cei care aleg să petreacă ziua de 1 iunie în Complexul Winmarkt vor avea parte de multă distracție.

Așadar, la nivelul municipiului Bistrița părinții au la dispoziție mai multe variante, fiecare urmând să aleagă unde va petrece Ziua Internațională a Copilului.

Ziua Copilului este sărbătorită în România şi în alte aproximativ 50 de ţări, la data de 1 iunie. De asemenea, o zi dedicată copilului este celebrată la date diferite în peste 100 de state.

La data de 16 noiembrie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care este modificat Codul muncii prin declararea zilei de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, ca sărbătoare legală în care nu se lucrează.

One comment

  1. Daca ne vom uita cu atentie poate ca vom gasi scris cu creta pe un patratel DEMISIA ! a guvernului …normal !

error: Content is protected !!