Ziua Pompierilor, marcată în Bistrița-Năsăud printr-o serie de evenimente

An de an, la data de 13 septembrie, este sărbătorită Ziua Pompierilor din România. Această zi va fi marcată și în Bistrița-Năsăud, conducerea Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență pregătind o serie de manifestări cu acest prilej.

Potrivit calendarului prezentat de șeful ISU Bistrița-Năsăud, col. ing. Cristian Bucur, programul evenimentelor debutează vineri, 12 septembrie, la ora 11:00, la Stația de Pompieri Beclean, unde va avea loc un ceremonial militar, în cadrul căruia vor fi onorate tradițiile și valorile acestei arme.

Manifestările continuă și pe parcursul zilei de sâmbătă, 13 septembrie, între orele 10:00 – 18:00, când în toate subunitățile ISU BN se va organiza ”Ziua Porților Deschise”, oferind publicului prilejul de a cunoaște tehnica de intervenție și activitatea pompierilor.

De asemenea, tot sâmbătă, 13 septembrie, între orele 09:00 – 14:00, în zona Palatului Culturii din Bistrița este programată o expoziție tehnică, completată de activități interactive și jocuri pentru copii.

Accesul la toate evenimentele este gratuit, iar organizatorii îi invită pe bistrițeni să fie alături de pompieri și să descopere îndeaproape specificul unei profesii dedicate salvării de vieți și protejării comunității.

Anul acesta, pe 13 septembrie, se împlinesc 177 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, când 166 de pompieri sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu au luptat cu îndârjire şi curaj împotriva celor aproape 6.000 de soldaţi ai oştirii otomane veniţi să înfrângă mişcarea revoluţionară română. Această zi de sacrificiu şi de glorie a rămas întipărită în istoria neamului, data de 13 septembrie fiind aleasă drept zi aniversară pentru curajul si devotamentul luptătorilor cu focul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!