Mai mulți P.S.D-iști au fost făcuți cetățeni de onoare ai Becleanului, prin inițiativa lui Nicu Moldovan. Senatorul Liviu Maior și Nicolae Bănicioiu (fost Ministru al Sănătății), iar acum se alătură tripletei și Radu Moldovan – președinte al Consiliului Județean.
Consiliul Local – controlat din scurt – de primarul Becleanului a votat propunerea lui Nicu Moldovan și astel au fost numiți cetățeni de onoare, alături de președintele CJ, scriitorul Andrei Moldovan (fost inspector şcolar) şi prof. Miron Costel (fost director al liceului Petru Rareș). Pretextul: implicarea lui Radu Moldovan în modernizarea Campusului Petru Rareș care a costat aproape 7 milioane de euro, dar și aportul în dezvoltare Becleanului, din postura de președinte al C.J
Banii au venit pe două direcții: fonduri europene redistribuite de pe alte axe, plus o parte din bugetul local. de la bugetul local se finanțează lucrările ne-executate până în 31 decembrie 2015, acesta fiind termenul-limită, situație similară cu cea a Campusului Rebreanu din Bistrița.
Radu Moldovan a făcut lobby pe lângă Victor Ponta și a obținut o serie de finanțări pentru dezvoltare. Potrivit raportului Curţii de Conturi, multe dintre Hotărârile de Guvern privind alocări bugetare din Fondul de rezervă NU au respectat condiţiile legale. Mai mult, Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului, destinat finanţării unor cheltuieli urgente sau neprevăzute, a fost majorat, în 2014, de 14,5 ori – conform raportului Curții de Conturi.
Titlul onorific se acordă, la Beclean, din anul 2000 și dețin acest titlu PSD-iști cu greutate. Liviu Maior, profesor universitar, un istoric român, ministru al învățământului între 1992-1996, senator PSD în legislatura 1996-2000, ambasador al României în Canada din 2002, tatăl lui George Maior.
Maior junior a fost senator P.S.D. în perioada octombrie 2006 – ianuarie 2015 și a îndeplinit funcția de director al Serviciului Român de Informații. Din 2015 este ambasadorul României în Statele Unite ale Americii și unul din oamenii-cheie ai sistemului.
Printre cetăţenii de onoare ai Becleanului se mai numără și anonimi, diverși primari ai oraşelor înfrăţite. De asemenea, mai dețin acest titlu onorific: Mitorpolitul Bartolomeu Anania și Mitropolitul Andrei Andreicuţ, medicul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătății; fizicianul de talie mondială, Claudiu Falub; Constantin Florea, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Unul dintre cei mai renumiţi regizori români, Radu Afrim este născut la Beclean și de asemenea cetățean de onoare al orașului de pe Someș.
Colegiul Beclean a fost colegiul de casă al PSD-ului, care i-a acordat lui Radu Moldovan 2 mandate de deputat. Daniel Suciu și Ioan Deneș (fratele lui Nicu Moldovan) au ieșit parlamentari de Beclean. Cadoul de cetățean de onoare vine în preajma campanie electorale și titlul va fi acordat președintelui CJ, cel mai probabil la tăierea împrejur a Colegiului „Petru Rareș”, care va fi inaugurat în luna mai.
PSD duce in derizoru tot ce ar trebui sa fie sacru si demn