Locuitorii cartierului Slătinița plătesc impozite de oraș, dar stau ca la țară: fără apă-canal, fără asfalt și fără perspective de dezvoltare. Ignorată total de actuala administrație, Slătinița rămâne un cartier de lumea a III-a, parte integrantă a Bistriței non-Europene.
Casele sașilor plecați în exod sunt dărăpănate, se construiește haotic, fără a se respecta normele de urbanism. Proiectul de extindere a rețelelor de apă-canal NU este finalizat, iar o parte din locuitori NU beneficiază de condiții minime de civilizație și trăiesc la fel ca acum 100 de ani: cu toalete-n fundul curții, cu apă de la fântână și drumuri de pământ.
În cartierul de la țară, Primăria Bistrița a planificat investiții fantasmagorice – în maxim 3 ani se fac băi sărate și sat de vacanță. POVEȘTI!
Primăria Bistrița visează turism în Slătinița, cartierul fără canalizare și fără asfalt. În strategia de dezvoltare a Bistriței, Primăria a planificat amenajarea unui lac de agrement şi a unor unităţi de cazare în 2018. Costul acestei investiții: 2 milioane de lei.
La Slătiniţa, de altfel, a funcţionat din 1905 Societatea Băilor Saline Pintic (ca societate pe acţiuni), care a construit două bazine în care au fost captate apele sărate, precum şi o locaţie ce putea adăposti pe durata tratamentului, în anotimpul cald, câteva zeci de curanţi.
„Există aspecte care pot determina afirmarea şi diversificarea turismului, permiţând, în perspectivă, amenajarea unei staţiuni locale balneoclimaterice, care va deveni şi o destinaţie pentru agrement şi turism de sfârşit de săptămână, dar şi ţintă pentru construirea de reşedinţe secundare cabane şi vile de vacanţă”. (extras din cincinalele Primăriei Bistrița).
Vile de Slătinița = blocuri inestetice și fațade stridente
Interes scăzut: Cartierul Slătinița NU are putere de vot și este ignorat TOTAL. Cei 600 de cetățeni s-au resemnat să trăiască la sat, cu impozit de oraș
Investițiile prioritare sunt IGNORATE de actuala administrație și prinse numai pe hârtie, în Strategia de Dezvoltare a Bistriței pe următorii 20 de ani. Slătinița rămâne un cartier rătăcit, care numai teoretic face parte dintr-o Bistriță Europeană aflată în regres continuu. Deși are un potențial enorm și se aseamănă izbitor cu satele sașilor îndrăgite de prințul Charles, localitatea Slătinița este condamnată la uitare.
Iată planul investițiilor programate de primărie pentru cartierul-sat:
– statie de epurare și rețele de canalizare in localitatea componenta Slatinita şi în Sărata (2025) – 1.5 milioane de lei .
– reabilitare școală generală localitatea componentă Slătinița, municipiul Bistrița (2016) – cost 180.000 de lei .
Singura investiție: modernizarea drumului Slătiniței, care se surpă și extinderea rețelelor de utilități care însă NU ajung până în Slătinița. Drumul se surpă și Primăria Bistrița alocă sume enorme pentru reabilitare, (aproximativ 1 milion de euro pentru consolidarea urgentă).
Vezi detalii: http://www.ziardebistrita.ro/in-cre-di-bil-strada-slatinitei-se-duce-la-vale-dupa-3-ani-de-la-modernizare/
Pacat ca in secolul 21 romanii sunt nevoiti sa traiasca in aceste conditii, din cauza nepasarii autoritatilor. Nu se poate sa nu existe canalizare sau macar fose septice ecologice, din fonduri europene de dezvoltare. http://www.fosa-eco.ro/noutati/cum-functioneaza-fosele-septice.html
Wonderlandul si Newarlendul sunt baza, ce dracu !